Despre tovarăşi de drum. Chişinău şi Bucureşti, final de 2019

Fostul premier liberal Gheorghe Tătărăscu alături de dictatorul comunist în devenire Gheorghe Gheorghiu-Dej

Evenimente grave s-au petrecut în această marţi, pare-se cu adevărat cu trei ceasuri rele, la Chişinău. La Bucureşti nu prea le-am observat din cauza zgomotului de fond dat de propriile alegeri prezidenţiale, de meliţarea continuă din jurul refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a participa la dezbateri electorale chiar şi în turul 2, de analiza vociferărilor de la CEX-ul din sediul PSD şi dacă a plâns sau nu Viorica Dăncilă, precum şi, nu în ultimul rând, de dispariţia celei mai celebre mustaţe din România de pe faţa fostului vătaf-şef Liviu Dragnea. Ce mai, Caragiale s-ar simţi, pentru a câta oară, pe deplin la el acasă în Bucureştii secolului XXI.

Din toată agenda de dincoace de Prut, singurele lucruri interesante mi se pare că sunt cele care se petrec în interiorul şi în jurul Alianţei USR PLUS, cu modul în care înţelege Dan Barna să (nu) gestioneze eşecul său electoral din turul 1 al prezidenţialelor şi cu răzgândirea bruscă a tovarăşilor de drum din PLUS-ul lui Dacian Cioloş apropo de subiectul fuziunii, ofertat de USR şi refuzat constant până la alegerile din 10 noiembrie 2019, dar acum devenit pare-se un deziderat pentru acest partid. Aceste evoluţii mi se par interesante nu pentru că ar fi mai puţin impregnate de spiritul personajelor lui Caragiale, ci pentru că misiunea istorică asumată la crearea lor de aceste două partide, şi mai ales de USR, este cu totul alta decât miza mercantilă măruntă a PSD, PNL şi a aşchiilor politice sărite din acestea: introducerea unui nou fel de a face politică şi generarea unei noi clase politice în România, după cele trei decenii de post-comunism ameţit.

Dar cum, din motive care ţin de propria mea implicare politică, nu pot spune mai multe acum despre USR PLUS, ci poate la bătrâneţe în memorii, hai traversăm Prutul, unde la numai câteva luni de la investire guvernul Maiei Sandu a fost demis printr-o moţiune de cenzură votată împreună de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), al preşedintelui pro-rus Igor Dodon, precum şi de Partidul Democrat din Moldova (PDM), condus absolutist de oligarhul suprem Vladimir (Vlad) Plahotniuc, azi transfug prin ţări străine. Bucureştiul a somat Chişinăul să continue reformele sau sprijinul românesc va fi retras (iar acesta, contrar a ceea ce cred destul de mulţi locuitori ai Republicii Moldova, e mai consistent şi mai benefic direcţionat decât ceea ce trimite Rusia). Mă rog, era cam singurul lucru pe care şi guvernul Orban şi preşedintele Iohannis puteau să-l facă în acest moment.

 

Reamintesc că guvernul Maia Sandu a fost investit după o melodramă politică în care la Chişinău au funcţionat pentru scurt timp două guverne paralele, în timp ce la Bucureşti opoziţia presa guvernul PSD să recunoască guvernul Sandu şi la capătul căreia Vlad Plahotniuc, zis şi Plaha, a fugit peste hotare. Atunci Maia Sandu s-a bucurat de încrederea Partidului Alternativa Socială (PAS), fondat şi condus de ea însăşi, dar şi de a Partidului Demnitate şi Adevăr (PDA), născut din mişcarea de protest din anii 2015-2016 şi condus de Andrei Năstase, şi de cea a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM). Anteriorul meu articol a fost postat pe acest blog chiar în timpul acelei crize.

 

Se observă jocul dublu făcut de PSRM? Nu e nici măcar prima oară. Mai întâi, Andrei Năstase l-a urcat pe Dodon pe scena protestului-maraton din Piaţa Marii Adunări Naţionale proclamând unirea împotriva supremaţiei oligarhului Plahotniuc, dincolo de diferenţa de orientare geopolitică dintre rusofilul Dodon şi pro-europenismul Platformei Demnitate şi Adevăr (care încă nu se constituise în partid). Acela a fost momentul când unioniştii au părăsit tabăra de corturi din PMAN, deşi ei erau aliaţi mai fireşti ai celorlalţi pro-europeni de la proteste. Apoi, Dodon s-a înţeles cu Plahotniuc, ca doi băieţi care, în realitate, se rupseseră cu partidele lor din acelaşi Partid al Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), al fostului preşedinte de tristă amintire Vladimir Voronin (2001-2009). Şi cu sprijinul lui Plaha, care controla cu o mână de fier toate structurile de stat ale Republicii Moldova, Dodon s-a ales preşedinte. Apoi din nou PSRM s-a întors împotriva PDM, trântindu-le guvernul şi impunând un guvern al "monstruoasei coaliţii" cu PAS şi PDA sub preşedinţia Maiei Sandu. Pentru ca acum să scape de acest guvern cu ajutorul PDM, la scurt timp după ce candidatul PSRM, Ion Ceban, a câşţigat primăria Chişinăului în faţa lui Andrei Năstase (care o câşţigase anterior, dar fusese invalidat abuziv de o justiţie aservită lui Plahotniuc).

 

Ei bine, dacă cei din PDA şi din PAS, mai ales Andrei Năstase, nu ar fi ars-o atât de statalist, poate că nu ar fi ignorat lecţiile istoriei naţionale. Basarabia a căzut în robia comunistă peste noapte, concomitent cu instalarea ocupaţiei sovietice, dar în România de dincoace de Prut procesul a fost mai complex şi mai nuanţat. Comuniştii, ca şi în alte ţări est-europene, au aplicat teoria leninist-stalinistă a "tovarăşilor de drum", adică colaborarea cu persoane şi grupuri de alte orientări politice, chiar antagonice, până când, odată consolidată suficient puterea, "tovarăşii de drum" vor fi neutralizaţi sau lichidaţi la fel de brutal ca şi adversarii. În istoria României avem cazuri faimoase de oameni politici de marcă care au ales să se alieze cu comuniştii, crezând cu o naivitate care nu ar fi trebuit să-i caracterizeze că va fi loc şi pentru ei în noul regim.

 

Constantin Argetoianu, autorul celebrului jurnal plin de picanterii despre politichia interbelicului românesc, se salvase în Elveţia, dar s-a întors în România, ca "tovarăş de drum", sfârşindu-şi viaţa într-o temniţă comunistă. Cazul cel mai flagrant a fost cel al facţiunii PNL conduse de Gheorghe (Guţă) Tătărăscu, fostul prim-ministru din anii 1934-1937, un fel de Adrian Năstase al acelor timpuri care scosese ţara din marea criză din 1929-1933 şi o propulase într-o perioadă plină de corupţie, dar şi de mare avânt economic, edilitar şi cultural. Tătărăscu a servit de ministru de externe în guvernul Petru Groza, a condus delegaţia oficială a României la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946-1947 (a mai existat încă o delegaţie a opoziţiei unite), dar la finele anului 1947 a fost arestat, iar gruparea sa politică desfiinţată forţat. Momentul a fost glorificat în istoriografia oficială comunistă drept eliminarea ultimului partid burghez din politica românească. În 1953, după autodizolvarea Frontului Plugarilor al lui Petru Groza, Partidul Muncitoresc Român devenea pe de-a întregul un partid unic.

Ei bine, Maia Sandu, Andrei Năstase, ceilalţi decidenţi din  PAS  şi PDA ar fi trebuit să se gândească la aceste precedente când au decis că, în numele luptei împotriva lui Plahotniuc, e cazul să facă joncţiunea cu PSRM şi cu Dodon. În definitiv, ADN-ul politic al PSRM este cel al PCRM, adică al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, acelaşi pe care-l primiseră şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Petru Groza, Vasile Luca şi ceilalţi lideri comunişti din perioada preluării puterii în România. La fel şi cei din departamentele de relaţii internaţionale ale partidelor româneşti care au stabilit parteneriate cu PAS şi PDA (de exemplu USR, partener al PAS), ar fi trebuit să analizeze mai serios şi să avertizeze asupra tuturor riscurilor unei "tovărăşii de drum" cu PSRM şi cu Dodon.

Dar mă tem că, încă o dată, cei din Bucureşti au făcut dovadă de superficialitate şi indecizie (pentru că numai indecizia poate explica de ce ar sprijini statul român şi partidele româneşti mai degrabă statalişti, cu condiţia să se declare pro-europeni- deşi statalismul basarabean e tare ambiguu geopolitic-, decât unionişti- lăsaţi cam de izbelişte de când Iohannis a devenit preşedinte în locul lui Băsescu-; de asemenea, doar superficialitatea eventual interesată poate lămuri de ce l-a stipendiat România pe Iurie Roşca chiar şi după ce a devenit evident că e un fals unionist care face jocurile Moscovei şi de ce a cultivat ulterior personaje corupte gen Vlad Filat, Plahotniuc- da, da, chiar şi pe el-, precum şi pe alţii, inclusiv din cei implicaţi în celebrul furt al milionului). Să sperăm că alegerile din anul 2020 vor crea premisele unei mai mari coerenţe politice a României.

Venezuela dintre Prut şi Nistru

Marea Adunare Centenara, 25 martie 2018

Ca unul care urmăresc încă din era sovietică ceea ce se întâmplă dincolo de Prut, aş avea următoarele observaţii vizavi de situaţia de la Chişinău, care califică Republica Moldova (RM) drept o micro-Venezuelă, cu două tabere neomogene şi instabile, care fiecare pretinde că reprezintă puterea legitimă în stat:

1.       Veselia afişată pe la redacţiile şi sediile de partide parlamentare din România privind victoria în alegerile parlamentare din toamna trecută a pro-europenilor au fost deplasate, aşa cum am şi atras atenţia într-o postare de atunci. Partidul Democrat din Moldova (PDM), controlat de oligarhul suprem Vladimir (Vlad) Plahotniuc, un fel de Liviu Dragnea local, care dacă va pierde puterea se va duce direct în închisoare, şi Alianţa ACUM, un fel de USR-PLUS basarabean, nu pot face 1+1=2. Atât Partidul Demnitate şi Adevăr (PDA) al lui Andrei Năstase, cât şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al Maiei Sandu, s-au născut direct din sau pe fundalul amplelor proteste anti-Plahotniuc din 2015-2016; ceea ce le uneşte chiar mai mult decât orientarea pro-europeană este dorinţa de a elibera statul capturat de Plaha, cum i se mai zice uneori în stil rusesc oligarhului suprem.

2.       De fapt, alegerile parlamentare din toamna anului 2018 au marcat un avans al partidelor pro-ruse, mai ales al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), al preşedintelui Igor Dodon. Nu atât de mare pe cât sperau ele, dar suficient cât să oblige cele două grupări pretins pro-europene (discutabil în cazul PDM), dar ostile reciproc la modul maximal, să aibă nevoie de o înţelegere cu PSRM pentru a putea forma guvernul.

3.       Ambele tabere pro-europene au jucat în trecut rolul de idioţi utili ai lui Igor Dodon. Pe de o parte, prin 2016, Andrei Năstase a urcat pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău (PMAN) alături de Dodon, fraternizând în numele luptei comune împotriva oligarhului suprem. Momentul a provocat retragerea în semn de protest a unioniştilor din tabăra de corturi a PDA (pe atunci încă Platforma şi nu Partidul). Lupta nu era însă comună, aşa că după ce a capitalizat nişte voturi cu ajutorul pro-europenilor din Piaţă, Dodon a obţinut sprijinul tacit al lui Plahotniuc împotriva Maiei Sandu în primele alegeri prezidenţiale directe de după regimul Voronin, pe care, cu toată misoginia din spaţiile ex-sovietice, nu ar fi învins-o fără sprijinul aparatului de stat controlat de oligarh.

4.       Este aşadar Dodon cel mai inteligent politician de la Chişinău? Nici pe departe, el este doar o fantoşă a Moscovei, faţă de care are o atitudine de slugă preaplecată. Aşa că, în timp ce politicienii basarabeni pro-europeni suferă de proverbiala miopie şi gândire îngustă a politicienilor români în general, Dodon răspunde unei telecomenzi ţinută la Kremlin în mâini experte.

5.       Premierul Pavel Filip, omul lui Plahotniuc, susţine că mai întâi negocierea s-a purtat între PDM şi PSRM- în fond mai firesc, în ecologia politică de la Chişinău am putea compara cele două partide cu PSD şi PNL-, dar s-a blocat din cauza condiţiilor inacceptabile puse de Dodon: federalizarea Republicii Moldova. Nu ştiu dacă e adevărat, dar e plauzibil, având în vedere că URSS şi apoi Rusia au promovat acest obiectiv încă de la primele amorsări separatiste din anii 1989-1990. Să însemne asta că Alianţa ACUM a consimţit la cerinţele lui Dodon, deşi este mai autentic pro-europeană decât PDM, un partid apărut totuşi după evenimentele din aprilie 2009 ca o aşchie a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), al fostului preşedinte Vladimir Voronin, exact ca şi PSRM, care e tot o aşchie a PCRM? Ar fi foarte grav, mai ales că premierul noului guvern, Maia Sandu, s-a declarat nu doar pro-europeană, dar şi deschisă opţiunii unioniste, dacă şi când aceasta va fi pusă în discuţie la modul serios.

6.       Oricum, această alăturare guvernamentală cu caracteristicile evidente ale unui anus contra naturii, care eclipsează de departe nefirescul „monstruoasei coaliţii” din 1866 împotriva lui Alexandru Ioan Cuza, pare să aibă girul Uniunii Europene, care a recunoscut guvernul Maiei Sandu, SUA  şi pe al Rusiei, desigur fiecare din motivele sale diferite de ale celorlalţi. Dacă şi Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, cunoscută pe scurt drept Comisia de la Veneţia şi ades invocată şi la noi în ultimii 2 ani, va indica că deciziile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova privind dizolvarea Parlamentului, suspendarea a ţşpea oară a preşedintelui Dodon şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate la 6 septembrie sunt greşite şi că pot fi trecute cu vederea de jucătorii politici (ceea ce ar fi o premieră absolută pentru un organism care în permanenţă a protejat Curţile şi Consiliile Constituţionale), atunci va fi clar că marile puteri au ajuns la o înţelegere privind viitorul Republicii Moldova.

7.       Şi, în condiţiile în care, deşi România este a şaptea ţară din Uniunea Europeană (a şasea după Brexit) ca pondere demografică şi geografică, este destul de evident că interesele externe ale României nu au decât o mică reflectare în politica externă a Uniunii, nu este de aşteptat ca eventualul compromis al marilor puteri să fie prea favorabil Republicii Moldova. Nu că ar fi un lucru rău ca Maia Sandu să fie prim-ministru (ca ministru al educaţiei a fost unul din cei mai merituoşi miniştri de la Chişinău), ci pentru că foarte probabil marile puteri au ajuns la concluzia că Republica Moldova va rămâne pentru următoarele decenii în zona gri, tampon, dintre Occident şi Rusia, cu ambele părţi menţinând o anumită influenţă la Chişinău.

8.       Ceea ce nu e bine, pentru că genul ăsta de aranjamente generează în zonele tampon sărăcie, înapoiere, corupţie şi riscuri crescute de fiecare dată când între marile puteri apar tensiuni. Ţările Române au mai jucat rolul acesta de tampon între Imperiile Otoman, Habsburgic şi Rus şi este suficient să ne uităm în jur să observăm că unele decalaje acumulate atunci nu s-au recuperat nici până în ziua de azi.

9.       Rămânerea Republicii Moldova în zona gri dintre blocurile geopolitice nu e de bun augur nici pentru România. În sens cultural-istoric, ţara numită România nu se rezumă strict la oamenii şi teritoriul dintre graniţele statului România, iar Republica Moldova este şi ea parte a aceluiaşi continuum. 4 milioane de locuitori ai acesteia, din care 3 milioane de români, riscă să rămână în afara prosperităţii, modernităţii şi democraţiei avansate pe care le propagă Uniunea Europeană, prinşi în capcana geopolitică a unui imperiu vetust şi în lentă disoluţie, dar încă capabil de revirimente temporare şi încă periculos. Iar pentru cei mai precupaţi să nu pară naţionalişti şi, prin urmare, mai puţin empatici cu soarta conaţionalilor de dincolo de Prut, trebuie adăugat că o Republică Moldova ajunsă pe mâini greşite poate (re)deveni un factor de instabilitate în plus faţă de focarele de război din Georgia şi din Ucraina, de natură să afecteze fluxul de investiţii în întreaga regiune a Mării Negre. Într-un scenariu şi mai nefericit, o Republică Moldova complet aservită Kremlinului ar putea deveni o bază de operaţiuni împotriva României, aşa cum în anii 1924-1940 a fost antecesoarea sa juridică, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM).

10.   Devine astfel imperios necesar ca, mai ales după ce alegerile parlamentare din România vor produce o altă majoritate decât cea actuală, compromisă de peste 2 ani de atacuri la adresa statului de drept şi a democraţiei, Bucureştiul să-şi definească nişte obiective şi o strategie coerentă pentru Republica Moldova. Nu toate politicile de până acum au fost greşite, dar o bună parte din situaţia aproape fără ieşire în care se află basarabenii este consecinţa inconsecvenţelor, ezitărilor, superficialităţii, meschinăriei, ipocriziei, complicităţilor oneroase şi chiar naivităţii cu care politicienii şi diplomaţii de la Bucureşti au tratat cu Chişinăul. Iar dacă România susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, aşa cum rezultă din declaraţiile reprezentanţilor tuturor partidelor, atunci ambasadorul UE la Chişinău ar trebui să fie român, reprezentantul UE în formatele de negociere a conflictului de pe Nistru ar trebui să fie tot român, românii ar trebui să fie primii prezenţi la Chişinău pentru a sprijini la implementarea instituţiilor şi regulilor clubului european şi primii gata să se lupte la Bruxelles şi la Strasbourg ca progresele Republicii Moldova să fie luate în seamă, iar Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi Securitate Comună al UE ar trebui să sune obligatoriu şi la Bucureşti înainte de a propune ceva sau a se referi la subiectul Republica Moldova.

11.   În fine, întorcându-ne la basarabenii înşişi, mulţi au ajuns mai devreme sau mai târziu la concluzia corectă, şi au votat declaraţiile de unire din localităţile sau raioanele lor sau au putut fi văzuţi la Marea Adunare Centenară de la 25 martie 2018 ori la Ziua Limbii Române. Mai sunt totuşi încă mulţi care trebuie să realizeze că decizia unor foşti nomenclaturişti sovietici de a opri mişcarea de emancipare naţională odată cu declararea independenţei a fost strict în beneficiul păstrării statutului lor de feudali peste câteva judeţe. Că în 30 de ani de aşa-zisă independenţă şi neutralitate, dar cu o armată de ocupaţie pe Nistru care nu a plecat niciun moment, oamenii obişnuiţi nu au primit şi nu au ce să primească decât supremaţia oligarhilor şi aroganţa imperiului, noi şi noi furturi ale miliardului şi multe alte umilinţe. În schimb, dacă în 1991 sau după aprilie 2009 s-ar fi mers până la capăt, altfel ar fi stat acum lucrurile. Şi nici acum nu e prea târziu...

Programul Rabla pentru Electrocasnice – Peripeţii de consumator

            Lansat în luna decembrie, programul Rabla pentru Electrocasnice a motivat câteva sute de mii de familii sau persoane din România să cumpere maşini de spălat, frigidere şi aparate de aer condiţionat noi, primind ca stimulent de la stat, din Fondul pentru Mediu administrat, desigur, de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), vouchere valorice de 200, 300 sau 400 de lei. Obligaţia corelativă era predarea aparatului electrocasnic vechi în vederea reciclării. În caz contrar, aplicantul ar fi urmat să plătească şi suma corespunzătoare voucherului.

            Pe lângă obiectivul declarat oficial, de înlăturare din funcţiune a electrocasnicelor vechi, mari consumatoare de energie şi poluante, aşadar de protecţie a mediului ambiant, programul Rabla pentru Electrocasnice 2018, neîndoielnic, a reprezentat şi o mană cerească pentru o serie întreagă de comercianţi validaţi de AFM, dar şi pentru firmele de curierat contractate pentru livrarea, respectiv ridicarea electrocasnicelor noi şi vechi.

            Articolul de faţă nu este însă o analiză a programului Rabla pentru Electrocasnice 2018, a cât de inspirat sau de eficient a fost acesta, dacă el a fost gândit să servească şi anumitor comercianţi sau nu, ori dacă a avut vreun scop electoral, cu şase luni înainte de alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Ce vă prezint aici e un studiu de caz, al soţiei mele şi al meu, care ne arată cât de aproape suntem încă, la aproape trei decenii de la abolirea formală a regimului comunist, de mentalităţile de tristă amintire ale comerţului socialist etatist.

            Astfel, luând act de ştirile privind lansarea programului Rabla pentru Electrocasnice, i-am propus soţiei să cumpărăm o nouă maşină de spălat, în locul Zanussi-ului de care mă serveam încă din anul 1995. Ca să fiu sincer, eu eram destul de mulţumit de acest aparat care necesitase o singură reparaţie în douăzeci şi patru de ani de utilizare, care era foarte uşor de programat şi care era suficient de puţin zgomotos ca să poţi să-l laşi mergând în timpul nopţii fără să-ţi tulbure somnul. Dar, mai ales după naşterea copilului, crescuseră presiunile conjugale întemeiate pe ideea că moştenitoarea are nevoie de maximum de curăţenie în orice şi că vechea maşină de spălat nu ar mai performa ca în tinereţea ei.

            Aşadar, soţia a aplicat la programul Rabla pentru Electrocasnice şi a obţinut în format electronic un voucher în valoare de 300 de lei, pentru achiziţia unei maşini de spălat categoria energetică A+++. Iar sâmbătă, 22 decembrie 2018, am depus către eMag (S.C. Dante Internaţional S.A.) comanda nr. #73534684 pentru o maşină de spălat Slim Whirlpool FreshCare. Comanda a fost confirmată prin email primit de la adresa comenzi@emag.ro, în seara respectivă, la orele 19.32. Plata a fost efectuată prin card bancar şi confirmată prin email de la adresa no-reply-t@emag.ro la orele 11.30, în data de 24 decembrie 2018. La scurt timp, am fost sunaţi de la eMag pentru a introduce în legătură cu această comandă datele personale ale soţiei, pentru că iniţial folosisem contul meu de eMag, deoarece soţia nu avea vreunul.

După acest moment au trecut săptămâni fără să mai auzim nimic de comanda noastră. Am avut în schimb o altă experienţă neplăcută, când o altă comandă la eMag plasată fix în aceeaşi perioadă, pentru o cameră foto digitală furnizată de Flanco, a întârziat din cauza manierei indolente în care a fost tratată, până în punctul în care urma să ajungă după botezul fiicei noastre din 6 ianuarie 2019, evenimentul pentru care făceam de fapt acea achiziţie. Astfel că am anulat respectiva comandă şi m-am dus la un magazin fizic din centrul Capitalei (F64) de unde am achiziţionat o altă cameră. Culmea şi dovadă a lipsurilor grave de comunicare dintre societăţile comerciale cu rol în acest articol şi dintre departamentele respectivelor societăţi, un curier de la SameDay Courier (S.C. Delivery Solutions S.A.) s-a prezentat luni, 7 ianuarie 2019, ca să-mi predea camera digitală pentru care comanda fusese deja anulată. Nu am avut altceva de făcut decât să refuz livrarea.

Totuşi, trecând timpul fără nicio veste, pe la mijlocul lunii ianuarie am contactat call center-ul eMag, de unde am aflat că maşina de spălat a fost predată SameDay Courier încă din 6 ianuarie 2019, AWB 2EMGCR2856427002, aşadar cu alte cuvinte stătea în depozitul acestui serviciu de curierat de vreo 3 săptămâni. Am telefonat imediat la SameDay Courier, unde vreo două din numerele de telefon indicate pe website s-au dovedit nefuncţionale, mai exact robotul telefonic spunea o poezie publicitară apoi tot robotul telefonic te anunţa că niciun operator nu e disponibil şi erai deconectat direct.

În cele din urmă, folosind un al treilea număr de telefon, cel pentru comenzi noi, am reuşit să discutăm cu o doamnă care nu ne-a spus nimic concret, doar că maşina de spălat este într-adevăr în posesia curierului şi că ne va fi livrată. Cu această ocazie am solicitat să fim anunţaţi nu doar în dimineaţa livrării, ci cu o zi înainte, având în vedere că, potrivit regulilor programului Rabla pentru Electrocasnice, trebuie să predăm maşina de spălat veche, ceea ce  înseamnă să o debranşăm în prealabil. Or, cum nici soţia, nici subsemnatul nu suntem instalatori, aveam nevoie să ştim cât de cât din timp pentru a chema un specialist.

Am mai aşteptat astfel până marţi  şi miercuri, 22 şi 23 ianuarie 2019, fără să se mai întâmple nimic. Prin urmare, am contactat din nou call center-ul SameDay Courier, care ne-a îndrumat spre call center-ul eMag şi tot aşa, am ajuns să facem un întreg ping pong între cele două call center-uri, SameDay Courier şi eMag. Iar istoria achiziţiei noastre a intrat pe făgaşul următoarelor meandre:

1. Mai întâi, SameDay Courier nu ne-ar fi putut livra maşina de spălat deoarece eMag a predat-o fără contractele care trebuie semnate în cadrul programului Rabla pentru Electrocasnice. Trebuia să contactăm eMag, ca să cerem acordul lor pentru o livrare parţială, dar în viziunea SameDay Courier această livrare parţială ar fi însemnat doar să se aducă maşina de spălat nouă, fără a fi ridicată cea veche. Evident, am obiectat faţă de un astfel de mecanism, pentru că obligaţia noastră, conform regulamentului programului Rabla pentru Electrocasnice, era să predăm maşina de spălat veche curierilor care livrau maşina de spălat nouă; cunoscând destul de bine birocraţia statului român, dacă am fi acceptat aşa ceva, riscam ca AFM să considere că am încălcat regulamentul.

2. Discutând cu eMag, doamna de la call center a sugerat că ar fi culpa AFM că acel contract nu ar fi fost primit nici până acum, dar că se poate face o livrare parţială; spre deosebire însă de accepţiunea SameDay Courier, aceasta ar fi însemnat nu doar predarea maşinii de spălat noi, ci şi ridicarea celei vechi, urmând ca doar contractul să fie semnat ulterior.

3. În discuţia purtată la 23 ianuarie 2019, angajata eMag ne-a adus la cunoştinţă că în acea zi, după orele 12 (nu mai reţin ora exactă), colegul său care răspunde de relaţia cu curierii a transmis SameDay Courier un email autorizând livrarea parţială (aşadar la fix o lună de zile după ce soţia mea a formulat comanda şi a fost efectuată plata!).

4. Următorul telefon a fost din nou cu call center-ul SameDay Courier, unde ne-a răspuns o doamnă Elena, foarte deranjată că îndrăznim să fim indignaţi de felul în care suntem trataţi de nişte companii care altfel promit seriozitate şi celeritate clienţilor, şi care ne-a informat că nu poate verifica dacă s-a primit emailul de la eMag şi nici când se va face efectiv livrarea. Am insistat din nou cu faptul că anunţarea noastră chiar în dimineaţa livrării ar fi tardivă, deoarece avem nevoie să ştim măcar cu o zi înainte, pentru a avea timp să chemăm un instalator şi ca acesta să debranşeze vechea maşină de spălat (pe care, de altfel, încă o foloseam chiar în acele zile).

5. Soţia a fost apoi sunată de doamna Elena de la SameDay Courier, care a asigurat-o că fără umbră de îndoială livrarea se va face chiar de aniversarea Micii Uniri, la 24 Ianuarie 2019.

Prin urmare, soţia s-a oprit din a spăla mai mult de un rând de rufe ale copilului nostru, un sugar de aproape 3 luni, şi am chemat un instalator care, în cursul serii, a debranşat vechea maşină de spălat şi a făcut o listă de piese pe care să le achiziţioneze pe cheltuiala noastră pentru branşarea noii maşini, care, aşa cum am zis, urma să sosească.

Ei bine, ajungem aşa în ziua de 24 ianuarie 2019, pe la orele 12.30, când observând că nu am primit niciun telefon sau SMS din partea lucrătorilor SameDay Courier cu privire la livrarea maşinii de spălat, am sunat din nou la call center, fiind întâmpinaţi de aceeaşi doamnă Elena, cu aceeaşi uşoară insolenţă ("a, sunteţi cel cu maşina de spălat"), care ne-a asigurat că precis se va face livrarea şi că aceste livrări se fac până la orele 14. Ne-am abţinut să-i mai atragem atenţia că, dacă livrările se fac până la orele 14, a rămas mai puţin de o oră şi jumătate, iar curierii din teren tot nu au dat niciun semn.

Drept urmare, am mai aşteptat ce am mai aşteptat şi pe la orele 20, fiind clar că nu se va mai face nicio livrare în ziua respectivă, fiind la fel de clar că aşteptăm cu maşina veche de spălat debranşată, cu rufe nespălate şi cu apa rece oprită la bucătărie deja de 24 de ore şi fiind şi mai clar că a trecut mai mult de o lună de când am făcut comanda şi, mai ales, plata preţului pentru un bun care nu ne-a fost încă livrat şi pentru servicii de curierat care nu ne-au fost prestate, am trimis un email de sesizare către eMag, SameDay Courier, AFM şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), rezumând cele descrise mai sus şi solicitând rezolvarea întregii situaţii a doua zi.

A fost o nouă ocazie să constat cât de inutilă a devenit ANPC, o autoritate care cândva putea fi sesizată prin email sau telefonic şi care răspundea destul de prompt, dar căreia acum nu i te poţi adresa decât printr-un soft disponibil pe site-ul instituţiei, care îţi pretinde să te rezumi la o faptă simplă comisă de un singur agent economic (de exemplu, în cazul de faţă, era imposibil de reclamat prin acel formular online atât eMag cât şi SameDay Courier şi întregul concurs de abateri), dar care neapărat trebuie susţinută de acte scanate şi încărcate ca ataşamente la formular (care în materie de cumpărături online este foarte probabil să nu existe) şi însoţită de proba că ai sesizat în scris agentul economic şi acesta a răspuns tot în scris (deşi de decenii în România funcţionează şi call center-uri).

Cum ziceam, mailul meu a fost transmis şi către ANPC, la singura adresă de email care apărea pe site, cu explicaţia de ce nu am apelat la formularul online, pentru ca să primesc un singur răspuns, că adresa de email nu e pentru sesizări şi să folosesc formularul online. L-am folosit. Ca să depun o sesizare pentru procedura prealabilă în contenciosul administrativ, urmând ca, dacă problemele cu eMag şi SameDay Courier persistă, să chem în judecată ANPC pentru obligaţia de a face, adică pentru a-i determina pe cei de acolo să-şi îndeplinească prerogativele pentru care sunt plătiţi din bani publici, care nu sunt băutul cafeluţelor în pauze şi chinuitul oamenilor cu formulare online limitative.

A doua zi, era vineri, fără să mai aştept toate răspunsurile la emailul meu din seara dinainte, am sunat din nou la SameDay Courier, unde am vorbit cu o doamnă Sorina, care ne-a informat că livrarea maşinii de spălat nu s-a mai efectuat deoarece la scanarea produsului înainte de livrare s-a constatat că acesta este lovit şi îndoit pe o parte. Acest lucru s-a întâmplat înainte sau după transferul din 6 ianuarie dintre eMag şi SameDay Courier, prea puţin relevant pentru noi. Ne-a mai întrebat dacă am fi dispuşi să primim produsul în starea respectivă; evident că nu, aşa că a rămas ca SameDay să facă retur către eMag. Potrivit doamnei Sorina de la SameDay, noi ar fi trebuit să reînnoim comanda la eMag, dar în acest moment eram deja suficient de nemulţumit ca să fiu destul de decis să fac reînnoirea sub forma unei cereri de chemare în judecată pentru obligaţia de a face (adică de a onora comanda achitată integral deja de o lună) şi pentru daune morale şi materiale.

L-am anunţat prin urmare pe instalator că, în loc să vină ca să branşeze noua maşină de spălat, îl aştept ca să pună branşamentele noi (na, după douăzeci şi patru de ani de uzură decisesem că e cazul să le schimbăm) şi să ataşeze la ele tot maşina de spălat veche, până când se va rezolva cu cea nouă.

Şi ajungem astfel în săptămâna care tocmai se încheie. Luni, 28 ianuarie, aveam un termen de înfăţişare la Tribunalul Bucureşti şi eram destul de chitit să depun şi cererea de chemare în judecată împotriva eMag, dar lipsa de timp, alinierea de stele, pronia cerească au făcut ca să nu am când să scriu acţiunea, aşa că am decis să mai aştept o zi, două. Timp în care valurile pe care am tot încercat să le fac cu telefoanele şi emailurile mele au început să dea roade.

Mai întâi, am fost sunat de eMag, care m-a informat că s-a făcut returul maşinii de spălat deteriorate de la SameDay Courier, că momentan nu există în stoc nicio maşină de spălat identică, dar că mi s-ar putea oferi un tip foarte asemănător, aceeaşi marcă, aceeaşi categorie energetică, fără costuri suplimentare, dar cu cuva de opt kilograme şi nu de şase kilograme cum fusese modelul cumpărat de noi. Cu toate rezervele soţiei legate de eventualul consum suplimentar de apă corespunzătoare cuvei mai mari, am confirmat totuşi, pentru că nu ne doream să mai aşteptăm încă alte cinci săptămâni ca să se rezolve o achiziţie care trebuia finalizată în câteva zile.

Apoi, am fost apelat şi de un domn de la AFM, care-mi citise emailurile şi pe care a trebuit să-l pun la curent cu ultimele avataruri ale acestei poveşti. Cu această ocazie am aflat că, de fapt, nu ar fi existat nicio problemă cu contractul şi declaraţia care trebuiau semnate, acestea putând fi listate de comerciantul validat din aplicaţia programului Rabla pentru Electrocasnice, astfel ca odată cu produsul să fie aduse şi documentele respective. Cumva această informaţie, că respectivele înscrisuri există în aplicaţie, sunt personalizate pentru fiecare caz şi trebuie doar listate, nu ajunsese şi la cunoştinţa angajaţilor eMag, care continuau să aştepte un transfer separat al actelor. Drept concluzie, domnul de la AFM mi-a promis că va pune şi instituţia domniei sale presiune asupra eMag pentru rezolvarea situaţiei.

A urmat în fine livrarea noii maşini de spălat, desigur nu modelul cumpărat iniţial, ci cel cu cuva de opt kilograme, marţi, 29 ianuarie 2019, la exact cinci săptămâni de când dădusem noi comanda. Cei doi tineri care au venit, angajaţi ai SameDay Courier, au refuzat însă să ridice maşina de spălat veche (pentru care instalatorul mai trecuse o dată ca să o debranşeze a doua oară), pretinzând că va veni o altă echipă după ea. I-am convins doar, contra unui bacşiş de 10 lei, să mute maşina de spălat veche de la locul ei în bucătărie mai aproape de uşa de intrare în apartament, pe hol.

Imediat după plecarea curierilor, am sunat la eMag, să întreb când vine cealaltă echipă care să ridice vechea maşină de spălat. Doar că, surpriză, nu exista nicio altă echipă, potrivit eMag fix curierii care îmi livraseră noua maşină de spălat ar fi trebuit să plece cu cea veche. Evident, au urmat şi alte convorbiri telefonice, atât cu reprezentanţi ai eMag, cât şi cu domnul de la AFM, în cele din urmă responsabil cu problema noastră, din partea eMag, ajungând să fie o doamnă Alexandra.

Lucrurile au fost la un pas să se complice şi mai rău, când un domn, tânăr după voce, angajat al eMag, m-a îndrumat către o firmă de recuperare şi reciclare deşeuri, care aceea ar fi urmat să-mi ridice vechiul Zanussi. Când însă am vorbit cu respectivii, care contrar avertismentului că vor răspunde greu la telefon au răspuns imediat, ceva nu s-a legat. Domnul respectiv zicea ceva de un voucher buyback sau pe acolo, pe care ar fi urmat să-l primim la predarea maşinii de spălat vechi, sau, mai exact, să nu-l primim pentru că 22 decembrie 2018, data achiziţiei noastre, era în afara campaniilor derulate de societatea domniei sale în parteneriat cu eMag. Din acestea una se încheiase în 15 decembrie, iar cealaltă începuse în 12 ianuarie. Prin urmare, urmând firul logic, am putut stabili că fusesem îndrumaţi complet greşit către o altă campanie fără legătură şi că, dacă am fi predat Zanussi-ul acestei companii, am fi încălcat regulamentul campaniei Rabla pentru Electrocasnice şi am fi fost buni de plată 300 de lei, adică valoarea voucherului eliberat nouă.

Nu a fost însă singurul sfat dăunător pe care l-am primit de la call center-ul eMag. Miercuri, 30 ianuarie, mi s-a comunicat că sub nicio formă SameDay Courier nu consimte să ridice vechea maşină de spălat şi că, în aceste condiţii, nu avem decât să facem ce dorim cu ea. A trebuit să-i explic domnişoarei care ne oferea cu generozitate să rămânem mândrii proprietari a două maşini de spălat că asta ar fi o încălcare directă a regulamentului campaniei Rabla pentru Electrocasnice, cu consecinţa obligării noastre la plata valorii voucherului. De asemenea, i-am mai explicat că singura cale de a evita atragerea răspunderii noastre este să chemăm în judecată eMag pentru a obliga prin instanţă la îndeplinirea obligaţiei de a ridica vechea maşină de spălat, obligaţie asumată în momentul în care ne-a vândut noua maşină de spălat în calitate de comerciant validat pentru programul Rabla pentru Electrocasnice. Şi am mai adăugat că, dacă vom ajunge acolo, evident că vom pretinde şi daune morale, măcar să ştim o socoteală.

Toate aceste discuţii, ca şi cele cu reprezentantul AFM, care s-a străduit să se pună la curent cu ce se mai întâmplă, au produs în cele din urmă rezultate în sensul că joi, 31 ianuarie 2019, alţi doi prepuşi ai SameDay Courier au venit şi au ridicat vechiul Zanussi, Dumnezeul reciclării să-l odihnească, deoarece bun a fost. Nu au venit însă şi cu actele, reamintesc, contract şi declaraţie. Acelea care ar fi simplu de listat din aplicaţia creată de AFM pentru programul Rabla pentru Electrocasnice, fapt care rămâne un mister pentru salariaţii eMag. Deci, chiar dacă am închis azi, 1 februarie, dosarul de reclamaţie de la AFM, acest ultim aspect rămâne deocamdată în suspensie. Dar, sincer, nu prea mă mai interesează, este problema eMag dacă, în lipsa celor două documente semnate olograf de soţie, nu va putea încasa cei 300 de lei de la Fondul pentru Mediu.

Sincer, chiar nu-mi vine să lăcrimez pentru un colos al comerţului online românesc, care este direct responsabil dacă nu şi-a antrenat angajaţii cu privire la modul de implementare al unui program guvernamental pentru care a cerut şi a obţinut calitatea de comerciant validat şi care se încăpăţânează să lucreze cu firme de curierat a căror unică calitate pare să fie ieftinăciunea (cum arătam mai sus, am avut nu una, ci două experienţe nefericite cu duetul eMag – SameDay Courier). În schimb, nu pot să nu mă gândesc că vor fi fost mulţi alţii care vor fi trecut prin ce am trecut noi, fără să aibă neapărat studiile de drept şi atenţia la detaliul relevant juridic pe care le are subsemnatul prin natura profesiei. Cărora le-a venit mult mai greu să răzbească spre o rezolvare cât de cât acceptabilă, care nu au ştiut ce ace de cojoc legale au la îndemână şi care poate s-au lăsat îndrumaţi greşit şi apoi au suportat consecinţele. Sper ca acest articol să-i ajute să iasă la liman sau să obţină în instanţă satisfacţia pentru care sunt îndreptăţiţi. Şi, cine ştie, poate că şi entităţi gen eMag şi SameDay Courier se vor simţi stimulate să-şi facă un audit intern şi să-şi revizuiască procedurile şi modul de funcţionare. Iar ANPC poate că va redeveni o instituţie care chiar să apere interesele consumatorilor din ţara asta, în locul unei structuri birocratice, tocătoare de bani publici şi greu abordabilă şi şi mai greu urnibilă.