Subiectul ultimelor zile cu reverberaţii pe plan mondial este, fără îndoială, Brexitul. Nu degeaba, referendumul prin care 52% din cei 72% de britanici care s-au prezentat joia trecută la vot au decis că Regatul Unit trebuie să se retragă din Uniunea Europeană a pus pe jar pe toată lumea, de la înalţii birocraţi bruxelezi, la fondatorii Uniunii care încep să se poarte din ce în ce mai mult ca un soi de grup Bilderberg sau G7 din interiorul UE şi până la liderii mişcării pro-Brexit înşişi, oameni precum Boris Johnson, care se vede acum tot mai clar că nu-şi doreau victoria efectivă, ci doar un reuşit joc de imagine.
Şi nimeni, poate în afară de finanţatorul UK Independence Party, Vova Putin, nu pare să aibă motive de bucurie. Nu, aia cu România va profita e la categoria "hai să fim serioşi". Poate când un guvern al României va fi în stare să termine o autostradă care să traverseze ţara fără întreruperi şi fără surpări cauzate de lucrările proaste sau va inaugura un tren de mare viteză care chiar să fie tren de mare viteză şi nu o banală "săgeată albastră". În ce mă priveşte, ca să fiu sincer, am momente când îmi aduc aminte de o anumită înţelegere pe şerveţel din octombrie 1944, când un anume Winston Churchill a consimţit ca un anume Iosif Visarionovici Stalin să dispună de o cotă de influenţă de 90% asupra României; iar atunci îmi doresc să fiu într-o zi ambasadorul României în Scoţia, şeful serviciului consular însărcinat inclusiv cu acordarea de vize englezilor...
Dar apoi devin raţional, mai ales când mă uit la planurile pe care le croiesc Berlinul şi Parisul, cu refacerea Imperiului Carolingian sub forma unui nucleu al UE cu maximum de integrare şi de drepturi şi cu restul Uniunii oarecum marginală, mai degrabă obligată să furnizeze soldaţi noii armate europene şi să primească imigranţi din afara Europei, dar fără toate beneficiile celor din nucleu. Europa cu mai multe viteze a existat şi până acum, iar cetăţenii unora dintre ţări, mai ales ai celor din fostul Est comunist, au fost de multe ori trataţi drept cetăţeni europeni de mâna a doua, dar nu a fost ceva formal, consfinţit prin lege. Potrivit legii în vigoare, toţi europenii suntem egali şi toate statele UE sunt egale, ceea ce înseamnă că discriminările pot fi mai uşor combătute. Dar dacă aceste discriminări devin lege, Europei îi va trebui într-o zi un Nelson Mandela al ei.
Totuşi, oricât de raţional aş deveni, dacă îl prind pe Nigel Farage în vecinătatea mea, îi sparg în cap o pungă plină cu zeamă de varză. Măcar să aibă de ce să se tot ia de români. Şi dacă tot am ajuns la capitolul şobolani populişti precum liderul UKIP, ieri seară am dat cu ochii în emisiune la Rareş Bogdan de un Marian Munteanu care lăuda Brexitul, îşi exprima toată aprecierea pentru regimul ghidonat de Jaroslav Kaczinsky din Polonia şi pentru guvernarea FIDESZ din Ungaria, în frunte cu faimosul neogrof şovin Viktor Orban. Acest domn pe care, atunci în 1990, l-am apreciat, nu numai că se dezicea de PNL cum nu s-a dezis de fostul său torţionar, Virgil Măgureanu, dar îşi anunţa un măreţ partid cu care ar urma să ia parte la alegerile din toamnă. Şi, apoi, să aducă creştinismul in politică şi în guvernare, deşi locul lui e mai degrabă în suflet, în cultură şi în cuget... Măcar a anunţat clar că nu se va amesteca în "esenţiala" dispută dacă dacii sau romanii!
Şi mai am o curiozitate legată de Brexit: ce se va întâmpla cu Transatlantic Trade and Investement Partnership (TTIP), acordul comercial în negociere dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană? Ca membru al Coaliţiei Stop TTIP&CETA România, la rândul ei parte a coaliţiei de la nivelul întregii Uniuni Europene, cu contacte peste ocean, ştiu cât de implicat era guvernul David Cameron în promovarea intensivă a acestui acord nu doar în Regatul Unit, dar şi în restul Uniunii Europene, inclusiv în România. Şi chiar am avut ocazia să-i întreb, pe la diverse evenimente, de ce atâta agitaţie britanică, când pe de altă parte s-ar putea să aibă loc Brexitul.
Ei bine, în mijlocul valurilor stârnite de Brexit, care de-abia au început, mai este un fapt recent la care vreau să mă refer şi care priveşte o Casă Regală înrudită celei britanice (apropo, urmează să-i impunem vize Prinţului Charles şi să-l obligăm să-şi vândă terenurile din România, pentru că numai cetăţenii Uniunii Europene au dreptul să deţină pământ în ţara noastră? Sau Prinţul de Wales va aplica pentru obţinerea cetăţeniei române?). Este vorba de acea discuţie care a devenit publică cu o poză a lui Liviu Dragnea, din care nici Principesa Margareta, nici tabloul cu Majestatea Sa Regele Mihai I nu au simţit nevoia să fugă. De cam a doua zi s-a aflat că la discuţiile cu Casa Regală a României, căci evident despre ea este vorba, au luat parte şi Pic şi Poc, Lolek şi Bolek, Stan şi Bran din fruntea PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Iar apoi s-a aflat şi despre ce a fost vorba: acordarea prin lege a unui statut formal Casei Regale, cu finanţare de la bugetul de stat contra prestării unor servicii de reprezentare externă şi contra adresării de către Şeful Casei Regale (în prezent de facto Principesa Margareta) a unui raport anual Parlamentului, precum şi despre concesionarea Palatului Elisabeta pe 99 de ani către Casa Regală (actualmente, acesta e dat în folosinţa Regelui ca fost şef al statului român, numai pe timpul vieţii sale).
Am auzit foarte multe comentarii destul de neinformate (nimic nou, că veni vorba), despre acest aranjament, acordarea statutului formal unei case regale într-o republică, ca fiind o acţiune fără precedent. Precedent există: în Muntenegru, de câţiva ani deja, Şeful Casei Regale (mai precis al familiei regale ce a domnit în Muntenegru până la unificarea cu Serbia din toamna anului 1918) are un statut formal, cu drepturi de reprezentare externă ca oficial al Muntenegrului, deci inclusiv cu o anumită finanţare bugetară, deşi Muntenegrul rămâne o republică cu un preşedinte drept şef al statului. Prin urmare, discutăm de importul în România al modelului muntenegrean; de altfel, discuţii despre acest model existau prin mediile monarhiste cel puţin din anul 2012. Iar semnale potrivit cărora Casa Regală trage spre o astfel de soluţie am primit încă de prin 2013-2014, prin urmare cele întâmplate zilele trecute nu m-au surprins.
Ei bine, cine mă cunoaşte ştie că mi-am asumat în ultimii patru ani activismul pro-monarhic. Cine mă cunoaşte şi mai bine, ştie că, dincolo de un respect pe care i l-am purtat mereu Regelui Mihai I, monarhismul meu este unul de ordin pragmatic, mai puţin adulator şi mai mult interesat de aspectele instituţionale pe care o monarhie constituţională le-ar putea implica, de ameliorările practice pe care un astfel de sistem le-ar determina în funcţionarea statului român şi a clasei politice româneşti. Prin urmare, interesul meu este către restaurarea monarhiei constituţionale, într-o formă modernizată şi perfecţionată faţă de cea care a funcţionat în regimul Constituţiei din 1923. Interesul meu nu este aşadar în asigurarea unui statut excepţional Casei Regale în cadrul republicii, chiar dacă aceasta va implica şi anumite servicii de reprezentare la nivel înalt.
De altfel, consider că modelul muntenegrean, care are o oarecare logică într-o mică ţărişoară care a revenit pe harta lumii după aproape un secol în care s-a aflat într-o uniune cu un vecin mai mare şi care de-abia acum îşi restabileşte contactele cu restul lumii, este vag inutil într-o ţară ca România. Dar nici nu pot spune că implementarea acestui aranjament în România mă deranjează. Doar că nu simt nevoia să militez pentru el şi, oricum, mi se pare că reprezentanţii Casei Regale se descurcă suficient de bine în negocierea cu politicienii, ca să nu mai aibă nevoie şi de eforturile noastre, ale monarhiştilor din societatea civilă. Prin urmare, eu mă voi concentra pe alte proiecte, considerându-l pe acesta, până apar noi elemente, încheiat. În rest, am observat pe Facebook un uşor vânt de republicanism, cum nu mai bătuse el de prin anii '90; sper că nu e ceva serios, pentru că ar fi chiar păcat şi chiar mai păcat dacă ar fi cauzat direct de acţiunile din ultimul timp ale Casei Regale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu