Uniunea Salvaţi România se va salva măcar pe sine?

Motto: "Partidul e-n toate
E-n cele ce sunt
Şi-n cele ce mâine vor râde la soare
E-n pruncul din leagăn
Şi-n omul cărunt,
E-n viaţa ce veşnic nu moare."

(George Lesnea, "Partidul")

 

Am aderat la Uniunea Salvaţi România (USR), împreună cu un întreg grup de iniţiativă pentru constituirea unui nou partid politic, pentru că, începând din momentul terminării alegerilor locale de la 5 iunie 2016, în care Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) a făcut o figură frumoasă, acesta a declarat ceea ce nu reuşisem să-l convingem pe Nicuşor Dan de-a lungul unor destul de îndelungate şi intense discuţii pe parcursul anilor 2014 şi 2015: că este momentul nu al formării doar de partide locale, aşa cum era foarte în trend să se susţină în acea perioadă şi cum plănuia Nicuşor încă de la eşecul candidaturii lui independente din 2012, ci e nevoie de un partid cu vocaţie naţională, deschis tuturor opţiunilor ideologice democratice, care să creeze o breşă în sistemul de mafie transpartinică al partidelor vechi şi din care, apoi, să crească partide noi care să-şi asume şi orientări ideologice individuale.

Şi, într-adevăr, în ciuda unor greşeli strategice şi de comunicare, USR a reuşit să obţină la alegerile parlamentare un procent de 9%, devenind a treia forţă politică a ţării ca pondere parlamentară. A învins inclusiv partidele unor politicieni cu experienţă, precum Traian Băsescu sau Călin Popescu Tăriceanu. Iar materialul uman care s-a regăsit sau se regăseşte în USR este mult superior Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD), care în 2012 a reuşit de asemenea să patrundă în Parlament cu un procent remarcabil pentru un partid de-abia constituit, dar care nu a mai terminat legislatura ca partid în existenţă.

Reuşita parţială (parţială pentru că procentul a fost totuşi sub cel uşor nerealist sperat de leadership-ul partidului şi pentru că el a fost obţinut dintr-o rată de participare de doar puţin sub 40% din electorat) de la 11 decembrie 2016 a fost urmată însă de un întreg şir de nemulţumiri, unele devenite publice, altele nu, sau de conflicte deschise, unele mai mari, altele mai mici. Nu voi face istoria lor acum, acest text ar deveni prea stufos. Mă voi referi însă la ultimul şi cel mai dur conflict.

Aşa cum se ştie, în această clipă Nicuşor Dan, de-abia reales preşedinte al USR la Congresul de la Cluj  din 12-14 mai, deci de acum trei săptămâni, este demisionar şi condiţionează revenirea sa în partid de invalidarea de către Comitetul Politic Naţional (CPN), ce ar urma să aibă loc în jur de 17 iunie, a deciziei Biroului Naţional (BN) de poziţionare a USR împotriva referendumului pentru aprobarea modificării Constituţiei la iniţiativa Coaliţiei Pentru Familie (CpF). În opinia lui Nicuşor Dan, pe care, sincer, i-o împărtăşesc de dragul  menţinerii diversităţii dintr-un partid care a început să creeze breşa de care spuneam mai sus, dar pe care nu a şi lărgit-o suficient ca să se divizeze în noi partide ideologice, USR ar trebui să indice membrilor şi votanţilor săi să se comporte la referendum cum le dictează conştiinţa.

În plus, Biroul Naţional, la 31 mai, a adoptat amintita decizie cu un scor foarte strâns, de unsprezece voturi la zece, ceea ce întăreşte ceea ce era deja discutat în partid, că orice asumare de tip ideologic ar trebui să fie rezultatul unui referendum electronic intern- USR fiind partidul care în premieră în România şi-a introdus aşa ceva în Statutul adoptat la 12 mai-, validat printr-un vot al CPN, ori rezultatul unui vot în Congres. Unii vor spune că nu este o asumare de tip ideologic, dar eu argumentez că da, fie şi doar prin faptul că este motivul unei controverse ireconciliabile şi continue între cele două facţiuni radicale şi foarte zgomotoase din USR- "progresiştii" şi "conservatorii"- încă de pe când parlamentari ai USR s-au întâlnit în comisii cu proiectul de lege privind parteneriatele civile al fostului deputat Remus Cernea şi unii din ei s-au abţinut.

Dar, în opinia mea, vorbim de fapt de o luptă internă pentru putere care îşi are rădăcinile într-o greşeală strategică majoră pe care Nicuşor Dan şi BN-ul USB au făcut-o în vara anului 2016. La momentul acela, USR a dat retorica de tip #aceeaşimizerie privind partidele vechi, retorică cu care a obţinut scorul remarcabil din alegerile locale şi a devenit principala forţă de opoziţie din administraţia locală bucureşteană (iar poziţia de Primar al Sectorului 1 a pierdut-o numai prin fraudă în secţiile unde nu avea reprezentanţi sau unde delegaţii hipsteri au preferat concertul Maroon 5), pe susţinerea unei viitoare formule de guvernare cu Dacian Cioloş în continuare prim ministru şi în alianţă de facto cu PNL. Pentru a scoate maximum de avantaj din această combinaţie, în timp ce sute de simpatizanţi oneşti erau ţinuţi cu lunile de zile în aşteptare în numele criteriilor stricte de integritate pe care membrii USR trebuie să le îndeplinească, USR şi-a deschis necondiţionat uşile membrilor guvernului Cioloş,  li s-a întins covorul roşu şi li s-au dat preferenţial locuri eligibile pe listele de candidaţi, în timp ce toţi membrii USR doritori treceau prin faţa ochiului critic şi uneori poate nedrept sau miop al filialelor locale.

Rezultatul a fost că s-a format o a treia facţiune zgomotoasă şi beligerantă, cea a "tehnocraţilor", în frunte cu fostul ministru şi acum deputatul Cristian Ghinea, cea mai cinică dintre toate. Ghinea şi cu adepţii săi au încercat să forţeze alipirea USR la Platforma România 100, acel ceva care propune un program de măsuri pe termen scurt şi mediu, cu Dacian Cioloş în frunte, dar care nu prea se hotărăşte ce să fie- partid, ONG, mişcare informală-, iar când, reevaluând, Nicuşor Dan a decis că Cioloş e un "elefant prea mare" pentru un USR atât de mic (ceea ce, desigur, nu fusese înainte de alegeri când USR-ul l-a invitat în partid, iar Cioloş a făcut fasoane de fată mare pusă în faţa măritişului), au început războiul. Acum, şi ND a greşit prepronunţându-se şi, astfel, sabotând negocierile cu Cioloş, care, cuprins de orgoliu, a trimis scurt USR-ul să-şi facă ordine în interior (un fel de formulare politică şi mai diplomatică a celei mai cunoscute înjurături clasice româneşti), dar felul în care Cristian Ghinea a înţeles să ducă o dispută internă într-o mass media care vânează orice se poate critica despre USR, pentru a îndepărta această ameninţare din faţa amicilor PSD-işti şi PNL-işti ai patronilor de presă, este cel puţin incalificabil (şi ar trebui să opereze de avertisment chiar şi pentru Cioloş, dacă Ghinea va mai ajunge vreodată să fie colaboratorul lui).

Spuneam mai sus că această grupare, a "tehnocraţilor", s-a dovedit şi cea mai cinică. Pentru că ea nu este de fapt ideologică, ci face politică cam în stilul consacrat de vechile partide (de care, în cariera lor, cei mai importanţi "tehnocraţi" au avut nevoie pentru a avea rezultatele cu care se laudă în funcţii în care numirile s-au făcut politic; inclusiv Dacian Cioloş nu ajungea secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi apoi Comisar European pentru Agricultură fără acest sprijin). Văzând timpul scurt dintre Congres şi BN-ul din 31 mai şi ştiind că până şi ND susţine că "progresiştii" ar fi majoritari în partid, oricine se poate întreba legitim de ce nu s-a cerut acest vot privitor la referendumul CpF la Congres, acesta fiind oricum organul suprem de conducere al USR. Dar, la Congres, unde principalii "scandalagii" din partid, Clotilde Armand şi Cristian Ghinea, au fost sancţionaţi la vot nemaifiind aleşi vicepreşedinţi, ci doar simpli membri ai BN al USR, iar Nicuşor Dan, la rândul său, a câştigat alegerile pentru preşedinţia partidului cu mai puţine voturi decât ar fi fost de aşteptat, "tehnocraţii" erau aliaţi cu "conservatorii" contra lui ND şi a principalilor susţinători ai acestuia. Iar "conservatorii" duri din jurul lui Clotilde Armand, oameni precum Matei Dobrovie, care ca deputat s-a exprimat public de partea CpF, nu ar fi consimţit niciodată ca aliaţii lor să propună Congresului asumarea unei poziţii unitare a USR împotriva referendumului CpF.

De o săptămână încoace însă, "tehnocraţii" au întors armele şi s-au aliat cu "progresiştii". Cei din urmă, fericiţi că vor impune în fine prin intermediul BN poziţionarea USR împotriva referendumului CpF pentru care se dădeau de ceasul morţii, dar primii decişi să disloce puterea păstrată de Nicuşor Dan, dându-i acestuia un şah mat, mizând tocmai că acesta îşi va susţine cu fermitatea legendară punctul de vedere. Iar după un prim BN în week-endul trecut, la care Nicuşor a blocat votul prin ameninţarea cu demisia iar Ghinea a făcut ce ştie el mai bine, s-a dus cu pâra la presă, miercuri au făcut pasul decisiv. Şi foarte probabil acum Ghinea va manevra la fel de agresiv şi chiar indecent, cu veşnicul său spălat de rufe ale familiei în public, pentru a zădărcini tentativa lui ND de a răsturna decizia BN prin anunţatul Comitet Politic Naţional (în ciuda denumirii nefericite, acesta e un organism superior şi mai numeros decât Biroul Naţional, care funcţionează între congrese) şi pentru a livra USR-ul lui Dacian Cioloş pe o tipsie de argint. Iar cum partidul condus de fostul prim-ministru tehnocrat va avea ca primă misiune să servească de vehicol pentru un al doilea mandat al Preşedintelui Klaus Werner Iohannis, iar acolo e nevoie de multe voturi ale românilor mai degrabă fascinaţi de moaşte decât de paradele Gay Pride, "progresiştii" se vor trezi trădaţi asemenea "conservatorilor".

La mijlocul lunii iunie mai e o şansă ca tot acest scenariu să nu aibă loc. Dar mi-e greu să estimez cât de mare este această şansă, din moment ce însuşi preşedintele demisionar al partidului, tot mai izolat într-un turn de fildeş unde poşta electronică nu ajunge şi soneria telefonului nu se aude, care a evitat la începuturile USR să se înconjoare de vechii camarazi de baricade civice, cel puţin cei din Bucureşti, unde între 2011 şi 2017 au avut loc mişcările contestatare cele mai ample, şi a preferat oameni cu opinii mai puţin ferme pe teme diverse, excedând minimalismului centrat pe anticorupţie, transparenţă şi #PSDciumaroşie, trăieşte cu impresia că USR e compus din 75% "progresişti" şi 25% "conservatori", cum a declarat ieri la B1 TV. Dar oricât de zgomotoşi ar fi cei autoproclamaţi aşa, numai la mine în filială majoritatea sunt în diferite gradaţii undeva între. Şi sunt convins că, de fapt, aşa este peste tot, doar că moderaţii, în general, sunt mai toleranţi, mai decenţi şi fac mai puţin zgomot. 

 

Şi, cunoscând mentalitatea de "cine nu e cu noi e împotriva noastră" a radicalilor în general, o să precizez că eu consider că există chestiuni juridice de natură să afecteze cuplurile formate din persoane de acelaşi sex- mandatul tacit reciproc, cetăţenia, dreptul de moştenire, dreptul de a decide pentru celălalt dacă devine dizabilitat sau intră în comă ori deces cerebral, tutela în cazul interzicerii judecătoreşti, comunitatea de bunuri etc.- pentru care mai devreme sau mai târziu avem nevoie de o instituţie de genul căsătoriei sau parteneriatului civil. Dar, cum societatea noastră, indiferent de credinţele noastre individuale, este o societate de tradiţie creştină (toată civilizaţia occidentală avându-şi rădăcinile în creştinism, chiar şi când ajunge să-l conteste sau să i se opună), înţeleg şi punctul de vedere al celor care văd căsătoria în primul rând ca pe o taină consacrată de divinitate, asemenea botezului şi euharistiei (împărtăşaniei), şi chiar dacă nu există acest caracter pentru căsătoria civilă, pentru a nu crea confuzii lezante unei mari părţi a societăţii, mă pronunţ în final în favoarea introducerii parteneriatelor civile (ca soluţie, ca în Germania, şi nu ca etapă intermediară înainte de introducerea căsătoriei, ca în Franţa). Aşadar, sunt "progresist", sunt "conservator"? Sincer, nu-mi pasă, mă interesează să fiu corect şi raţional.