sâmbătă, 7 martie 2015

Cabala bigoţilor atei şi creştini





Mă bucur că toată dezbaterea din jurul orei de religie din şcoli s-a terminat. Prea puţin din ce am auzit zilele acestea a avut cu adevărat de-a face cu subiectul propriu-zis şi, sincer, extremele ambelor tabere m-au scârbit. Înainte de a continua, precizez că eu sunt de acord cu CCR sub un aspect foarte simplu: dincolo de cine e majoritar şi cine e minoritar, este normal ca atunci când un om doreşte ceva să o spună explicit, nu voinţa lui să fie presupusă implicit, iar cine nu doreşte să fie obligat să urmeze un curs birocratic. Pentru viitor, adică de la toamnă încolo, eu aş propune chiar un sistem simplificat, cu o rubricuţă în formularele de înscriere în diversele cicluri de învăţământ şi cu două căsuţe de bifat, pentru DA şi pentru NU. Cereri separate ar trebui să existe numai pentru cei care vor să se înscrie sau să se retragă în timpul ciclului educaţional.
Cât priveşte feluritele argumente, îmi pare rău să le spun talibanilor secularişti că religia nu este sursa tuturor relelor. În istorie, numeroase abuzuri şi crime au fost justificate prin religie, dar la fel au fost justificate şi din perspectiva unor ideologii laice, chiar atee, cel puţin de la Revoluţia Franceză încoace. Şi în acelaşi mod cum pozitivismul laic ne-a adus în modernitate, rolul religiilor în formarea civilizaţiei umane, a aspectelor pozitive ale acesteia nu poate fi negat. De asemenea, cine pretinde toleranţă trebuie să o şi ofere, altfel nu sunteţi cu nimic mai buni decât extremiştii religioşi care-şi închipuie că îşi pot permite orice ticăloşie, cât timp e în numele Domnului cel adevărat, asupra căruia ei au un monopol. Şi, din nefericire, în dezbaterea din aceste zile am văzut şi din ăştia din urmă destui....
Dar, legat strict de subiectul orei de religie din şcoli, eu unul cu siguranţă nu-mi voi da copilul la acest curs, nu până când va fi suficient de mare ca să decidă singur. Da, consider că o cultură generală nu este completă fără cunoştinţe legate de religie şi, mai ales, de religia sau confesiunile mai întâlnite în societatea în care cineva îşi duce traiul. Religia, în ciuda a ceea ce înţeleg din ea mulţi credincioşi din tagma becaliană, nu înseamnă atât ritual şi posturi, cât filosofie şi istorie. Motivul însă pentru care nu mi-aş da copilul la religia din şcolile româneşti este modul indoctrinant şi chiar fals în care aceasta este prezentată copiilor. Prefer să-i pun în mână Biblia s-o citească, cum am făcut-o şi eu, şi să discut eu cu el.
Şi apropo de materia religie din şcoli şi, în general, de toată retorica aia despre morala creştină, ce putem constata după douăzeci de ani de studiere cvasiobligatorie a acestei materii? În loc de o înţelegere aprofundată a doctrinei creştine, în România religia este practicată superficial şi superstiţios. Aceiaşi oameni care-şi fac trei cruci în faţa bisericilor nu se jenează să facă rating uitându-se cu orele la emisiunile pline de măscări ale televiziunilor, cei care-şi sfinţesc maşinile şi umblă cu zeci de cruciuliţe în parbriz nu au o problemă să taie faţa altora în trafic sau să blocheze aiurea intersecţiile, ori să iasă cu bâta de baseball la bătaie, uitând de "întoarce şi obrazul celălalt". Apoi, la mulţi dintre cei care merg pe la tot felul de pelerinaje, aspectul magic îl bate pe cel religios. Pentru că a călca babe în picioare ca să prinzi aghiasmă mai repede nu are nimic creştinesc, este atitudinea omului din epoca de piatră care era convins că dacă îndeplineşte un anumit ritual divinitatea este OBLIGATĂ să-i satisfacă dorinţele; ori asta e magie, nu religie.
Ce e mai trist este că liderii cultelor nu fac nici cel mai mic efort pentru a-şi educa enoriaşii, ba chiar uneori îi împing la propriu în păcat. De exemplu, păcatul simoniei, cumpărarea miracolului divin cu bani, explicit descris şi condamnat în Faptele Apostolilor, care vine în contradicţie totală cu practica curentă chiar a clerului (despre care în unele momente pe bună dreptate am putea spune că Christos a dat afară cu biciul zarafii din Templu, iar ierarhia bisericească i-a adus înapoi). În momentul în care îl decorezi pe un viceprim-ministru pentru că ţi-a alocat fonduri din bugetul de stat, nu pentru că ţi-ar fi dat din averea lui personală, cea din care şi-a construit palat în Teleorman, şi când îi cânţi "Vrednic este", clar ai o problemă chiar ca instituţie bisericească. Iar în momentul în care în manualul de religie prezinţi un exemplu în care accidentul de maşină este pus pe seama lui Dumnezeu, care l-ar fi pedepsit astfel pe copilul păcătos, pe lângă faptul că găseşti o justificare aiurea unui infractor, autorul accidentului (cu siguranţă copiii se vor întreba dacă acesta mai trebuie condamnat din moment ce a fost doar unealta lui Dumnezeu, aşa cum eu în copilărie discutam cu alţi băieţi pe maidan dacă diavolul e chiar aşa de rău, din moment ce el îi pedepseşte pe oamenii răi, condamnaţi de Dumnezeu), intri într-o zonă unde teologii înşişi nu s-au putut pune de acord: dacă pedeapsa divină intervine în timp real sau există o libertate totală, iar pedepsele, ca şi răsplăţile se vor administra la sfârşitul zilelor, la Judecata de Apoi. Mă tem că aşa cum este concepută acum, ora de religie din şcoli nu va rezolva toate aceste probleme. În final, asemenea eşecului orelor de marxism şi PCR-ism pe care le-a făcut generaţia mea, cu atât de puţini atei şi agnostici, ora de religie va reuşi să cultive ateismul în societatea românească. Deja în tinerele generaţii numărul ateilor este în continuă creştere.
Şi poate deloc întâmplător, Apocalipsa Sfântului Ioan vorbeşte de conduite individuale, iar biserica, ca instituţie presupus mântuitoare, nu apare nicăieri...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu