Mă bucur că toată
dezbaterea din jurul orei de religie din şcoli s-a terminat. Prea puţin din ce
am auzit zilele acestea a avut cu adevărat de-a face cu subiectul propriu-zis
şi, sincer, extremele ambelor tabere m-au scârbit. Înainte de a continua, precizez
că eu sunt de acord cu CCR sub un aspect foarte simplu: dincolo de cine e
majoritar şi cine e minoritar, este normal ca atunci când un om doreşte ceva să
o spună explicit, nu voinţa lui să fie presupusă implicit, iar cine nu doreşte
să fie obligat să urmeze un curs birocratic. Pentru viitor, adică de la toamnă
încolo, eu aş propune chiar un sistem simplificat, cu o rubricuţă în
formularele de înscriere în diversele cicluri de învăţământ şi cu două căsuţe
de bifat, pentru DA şi pentru NU. Cereri separate ar trebui să existe numai
pentru cei care vor să se înscrie sau să se retragă în timpul ciclului
educaţional.
Cât priveşte
feluritele argumente, îmi pare rău să le spun talibanilor secularişti că
religia nu este sursa tuturor relelor. În istorie, numeroase abuzuri şi crime
au fost justificate prin religie, dar la fel au fost justificate şi din
perspectiva unor ideologii laice, chiar atee, cel puţin de la Revoluţia
Franceză încoace. Şi în acelaşi mod cum pozitivismul laic ne-a adus în
modernitate, rolul religiilor în formarea civilizaţiei umane, a aspectelor
pozitive ale acesteia nu poate fi negat. De asemenea, cine pretinde toleranţă
trebuie să o şi ofere, altfel nu sunteţi cu nimic mai buni decât extremiştii
religioşi care-şi închipuie că îşi pot permite orice ticăloşie, cât timp e în
numele Domnului cel adevărat, asupra căruia ei au un monopol. Şi, din nefericire,
în dezbaterea din aceste zile am văzut şi din ăştia din urmă destui....
Dar, legat strict
de subiectul orei de religie din şcoli, eu unul cu siguranţă nu-mi voi da
copilul la acest curs, nu până când va fi suficient de mare ca să decidă
singur. Da, consider că o cultură generală nu este completă fără cunoştinţe
legate de religie şi, mai ales, de religia sau confesiunile mai întâlnite în
societatea în care cineva îşi duce traiul. Religia, în ciuda a ceea ce înţeleg
din ea mulţi credincioşi din tagma becaliană, nu înseamnă atât ritual şi
posturi, cât filosofie şi istorie. Motivul însă pentru care nu mi-aş da copilul
la religia din şcolile româneşti este modul indoctrinant şi chiar fals în care
aceasta este prezentată copiilor. Prefer să-i pun în mână Biblia s-o citească,
cum am făcut-o şi eu, şi să discut eu cu el.
Şi apropo de
materia religie din şcoli şi, în general, de toată retorica aia despre morala
creştină, ce putem constata după douăzeci de ani de studiere cvasiobligatorie a
acestei materii? În loc de o înţelegere aprofundată a doctrinei creştine, în
România religia este practicată superficial şi superstiţios. Aceiaşi oameni
care-şi fac trei cruci în faţa bisericilor nu se jenează să facă rating uitându-se
cu orele la emisiunile pline de măscări ale televiziunilor, cei care-şi
sfinţesc maşinile şi umblă cu zeci de cruciuliţe în parbriz nu au o problemă să
taie faţa altora în trafic sau să blocheze aiurea intersecţiile, ori să iasă cu
bâta de baseball la bătaie, uitând de "întoarce şi obrazul celălalt".
Apoi, la mulţi dintre cei care merg pe la tot felul de pelerinaje, aspectul
magic îl bate pe cel religios. Pentru că a călca babe în picioare ca să prinzi
aghiasmă mai repede nu are nimic creştinesc, este atitudinea omului din epoca
de piatră care era convins că dacă îndeplineşte un anumit ritual divinitatea
este OBLIGATĂ să-i satisfacă dorinţele; ori asta e magie, nu religie.
Ce e mai trist
este că liderii cultelor nu fac nici cel mai mic efort pentru a-şi educa
enoriaşii, ba chiar uneori îi împing la propriu în păcat. De exemplu, păcatul
simoniei, cumpărarea miracolului divin cu bani, explicit descris şi condamnat
în Faptele Apostolilor, care vine în contradicţie totală cu practica curentă
chiar a clerului (despre care în unele momente pe bună dreptate am putea spune că
Christos a dat afară cu biciul zarafii din Templu, iar ierarhia bisericească
i-a adus înapoi). În momentul în care îl decorezi pe un viceprim-ministru
pentru că ţi-a alocat fonduri din bugetul de stat, nu pentru că ţi-ar fi dat
din averea lui personală, cea din care şi-a construit palat în Teleorman, şi
când îi cânţi "Vrednic este", clar ai o problemă chiar ca instituţie
bisericească. Iar în momentul în care în manualul de religie prezinţi un
exemplu în care accidentul de maşină este pus pe seama lui Dumnezeu, care l-ar
fi pedepsit astfel pe copilul păcătos, pe lângă faptul că găseşti o justificare
aiurea unui infractor, autorul accidentului (cu siguranţă copiii se vor întreba
dacă acesta mai trebuie condamnat din moment ce a fost doar unealta lui
Dumnezeu, aşa cum eu în copilărie discutam cu alţi băieţi pe maidan dacă
diavolul e chiar aşa de rău, din moment ce el îi pedepseşte pe oamenii răi,
condamnaţi de Dumnezeu), intri într-o zonă unde teologii înşişi nu s-au putut
pune de acord: dacă pedeapsa divină intervine în timp real sau există o
libertate totală, iar pedepsele, ca şi răsplăţile se vor administra la
sfârşitul zilelor, la Judecata de Apoi. Mă tem că aşa cum este concepută acum,
ora de religie din şcoli nu va rezolva toate aceste probleme. În final,
asemenea eşecului orelor de marxism şi PCR-ism pe care le-a făcut generaţia
mea, cu atât de puţini atei şi agnostici, ora de religie va reuşi să cultive
ateismul în societatea românească. Deja în tinerele generaţii numărul ateilor
este în continuă creştere.
Şi poate deloc
întâmplător, Apocalipsa Sfântului Ioan vorbeşte de conduite individuale, iar
biserica, ca instituţie presupus mântuitoare, nu apare nicăieri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu