În general, am tins să evit acest subiect, nu pentru că nu aş avea păreri, ci pentru că am multe altele care mă preocupă mai mult. Dar, pentru că suntem în Săptămâna Mare şi pentru că tocmai ce-am vizitat un monument creştin absolut uluitor, catedrala Sagrada Familia din Barcelona, parcă aş vrea să ating un pic şi mult deja prea înfierbântata dezbatere din România apropo de catedrala patriarhală în construcţie.
Unu la mână, sunt perfect de acord cu cei care reproşează clerului, mai ales ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, mercantilismul excesiv şi ipocrizia. Eu însumi tind să-l numesc pe Preafericitul Daniel Ciobotea nu Patriarh, ci CEO. De fapt, cu linia de "bani, bani, bani" pe care acesta a impus-o tuturor parohiilor şi mânăstirilor, prin felul în care împinge credincioşii practicanţi în păcatul simoniei (încercarea de a cumpăra harul divin), mă face zi de zi să-l apreciez mai mult pe răposatul Patriarh Teoctist, deşi la vremea lui nu am avut o părere extraordinară nici despre acela.
Pe de altă parte, nici nu pot să fiu absurd şi să învinuiesc o entitate de drept privat, chiar dacă declarată de interes public şi finanţată parţial de stat, pentru că nu se fac şcoli şi spitale, un leitmotiv al contestatarilor celor mai agresivi ai bisericii. Pentru că dacă stăm strâmb şi judecăm drept, guvernul ar putea să ia din o mie şi una de locuri unde se aruncă aiurea banii pe fereastră cu sutele de milioane de euro, de exemplu la refacerea studiilor de fezabilitate pentru autostrăzi a căror construcţie ştim că nu va începe în perioada de valabilitate a respectivelor studii şi altele vor trebui făcute peste câţiva ani. Alocaţiile din bugetul de stat către culte nu sunt cauza absenţei finanţărilor pentru spitale şi şcoli, ci lipsa de interes a politicienilor. Acest lucru e valabil şi pentru faptul că aleşilor locali şi judeţeni le vine mai uşor să dea bani către biserici, convinşi că asta le va garanta voturi, decât pentru şcoli şi spitale. Ia să fie arşi la alegeri pentru că nu au finanţat şcolile şi spitalele, să vedeţi cum o să se găsească banii necesari! Ia să demonstreze că au, cum se mai spune argotic şi cum s-a lăudat chiar primul ministru Dacian Cioloş, "sânge în instalaţie" şi, când Patriarhul se agită că nu a primit destul, să-i zâmbească serafic, dar să nu-i dea niciun sfanţ în plus.
Pentru mine, subiectul Catedralei Mântuirii Neamului depăşeşte aşadar chestiunea financiară privită mecanicist. De altfel, pot să înţeleg nevoia celei de-a doua biserici ortodoxe autocefale recunoscute din lume ca număr de credincioşi de a avea un sediu mai pe măsura importanţei sale, decât reşedinţa unei mitropolii medievale destul de micuţe. Şi, la urma urmei, să o construiască odată, ca să scape de obsesie şi apoi să revină la nişte treburi mai apropiate de ceea ce Evangheliile recomandă clerului.
Am însă, cu această catedrală, o altă mare, majoră problemă. Am văzut proiectul, am văzut ce s-a făcut pe la alte biserici, mai ales de când e actualul patriarh în scaun, şi mă iau cu mâinile de păr la gândul nu că va fi o măgăoaie, ci că va fi o măgăoaie kitschioasă, urâtă. Bun, acum nici Palatul Parlamentului cu care se învecinează catedrala în construcţie nu e tocmai de o rară frumuseţe, acesta impresionând mai mult prin dimensiunile excepţionale, dar de ce trebuie să mai trântim într-un Bucureşti şi aşa mutilat încă un monstru de urâţenie?!? Sincer, dacă tot costă cât costă, mi-aş dori o Catedrală a Mântuirii Neamului construită de un Gaudi autohton, cu sprijinul unui cler care să nu fie atât de obsedat de ritualism şi de canoanele cele mai stupide, lipsit total de simţ estetic, ci un cler cum a fost cel din Barcelona sfârşitului de secol XIX (nota bene: cu mai puţin de o sută de ani înainte, în Spania încă funcţiona Inchiziţia...). După cum Sagrada Familia o dovedeşte cu prisosinţă, arta modernă şi fiorul de credinţă nu se exlud reciproc, chiar deloc, iar un arhitect inspirat poate lua un stil tradiţional- la catalani a fost goticul, la noi ar putea fi stilul brâncovenesc, goticul moldovenesc ori creaţiile bizantine precum Cozia, ori neobizantine precum Curtea de Argeş- şi printr-o reinventare modernistă ar putea da Bucureştiului o construcţie unică, de valoare universală. Aşa, pe mintea Înaltpreafericitului, ne vom alege cu un soi de biserică în stil ucrainean supradimensionată şi greoaie, amintind mai mult de un hotel sau de un sediu administrativ decât de un templu, de o punte între om şi sacru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu