(ecuson de "golan" pe care mi l-am confecţionat şi l-am purtat după mineriada din 13-15 iunie 1990, la manifestările pentru eliberarea celor arestaţi şi la primele evenimente comemorative)
Domnule Marian Munteanu, nu ne cunoaştem personal, dar ne-am intersectat de multe ori în acel tumultuos an 1990. Cred că prima oară am trecut unul pe lângă celălalt la 18 februarie 1990, în Palatul Victoria, pe scară; eu coboram, domnia voastră urcaţi. Apoi, evident, în Piaţa Universităţii, unde domnia voastră făceaţi istorie din balconul Facultăţii de Geografie, iar eu eram unul din zecile de mii care vă ascultau, de cele mai multe ori aflându-mă pe carosabil sau în apropierea Fântânii. Iar mai târziu, când dumneavoastră şi alţi protestatari vă aflaţi în arest, am îmbrăcat cămaşa albă şi am ieşit din nou în stradă pentru a cere eliberarea domniei voastre şi a celorlalţi.
Vă spun toate acestea ca să nu credeţi că această adresare vine fie din
partea cuiva care nu a cunoscut Piaţa Universităţii din 1990, fie, eventual, se
afla pe vremea aceea în tabăra cealaltă, a „oamenilor de bine”. De altfel,
fotografiile care însoţesc acest text sunt dovada că nu mint. Mai simplu decât
să mă caut în miile de fotografii şi sutele de ore de filmări din acea vreme,
un puşti de 15 ani într-o mare de tineri, am căutat o serie de obiecte pe care
le-am pus bine şi le-am păstrat încă de atunci. Majoritatea, aşa cum puteţi
observa, sunt manufacturate de mine.
(brasardă tricoloră de la mitingul PNŢCD din 22 aprilie 1990, de la care a pornit grupul de manifestanţi care a blocat Piaţa Universităţii; până să caut aceste obiecte, uitasem acest detaliu)
În 1990 v-am admirat şi rămân în continuare convins că v-aţi înscris
definitiv numele în istorie prin ceea ce aţi făcut atunci. Anul următor nu v-am
mai admirat, pentru că aţi ieşit în spaţiul public cu acea iniţiativă numită
Mişcarea Pentru România. Chiar dacă nu v-aţi asumat direct şi poate nici măcar în
sinea domniei voastre, nu puteţi nega, dacă sunteţi sincer, că acea iniţiativă
politică avea certe rezonanţe legionaroide, fiind prima formaţiune din anii ’50 încoace cu astfel de trăsături, pe
teritoriul României. Ori mi s-a părut de un prost gust extrem faptul că aţi pus
în aplicare o astfel de idee la un an după ce, în seara zilei de 13 iunie 1990,
la TVR, Ion Iliescu denunţase „rebeliunea legionară”, o minciună murdară care a
costat, la propriu, vieţi şi pe care mulţi prin ţară încă o mai credeau; iar
asta cu numai un an înainte de primele alegeri de după Duminica Orbului!
Dar, poate că aţi fost sincer, poate că asta e ceea ce credeţi domnia
voastră. Din câte am putut să observ în apariţiile din ultimul timp de pe
Realitatea TV, punctele de vedere par să vă fi rămas cam tot la nivelul celor
din 1991. Şi, deşi ăsta pare să fie curentul dominant zilele acestea, nu am de
gând să discut cu domnia voastră ideologie. Constat pur şi simplu că suntem
oarecum apropiaţi în câteva puncte şi departe sau foarte departe în toate
celelalte; dar cum eu continui să cred în spiritul democratic care a animat
acea Piaţă a Universităţii pe care am avut-o în comun, nu mă voi alătura
corului celor care vă judecă din perspectiva delictului de opinie. Prin urmare,
legat de episodul Mişcarea Pentru România, ca şi de alăturarea bizară pe care aţi avut-o
în anul 2000 cu fostul dumneavoastră torţionar, Virgil Măgureanu, ca şi cu
Valeriu Tabără, precum şi cu partidele celor doi- PNR şi PUNR-. niciunul tocmai
favorabil opoziţiei democratice în anii anteriori, o să plec de la premisa că
pe cât sunteţi de charismatic şi de bun orator, pe atât sunteţi de neinspirat
ca politician.
(de-abia lizibilă azi, aceasta este imaginea unui fluturaş din ultimele zile ale lunii aprilie 1990, care conţinea revendicările formale ale protestului maraton din Piaţa Universităţii)
Motivul pentru care vă adresez această scrisoare este însă altul. Nu numai
că aţi fost prezentat, dar aţi început să vă asumaţi calitatea de prezumtiv
lider al societăţii civile, aţi început să vorbiţi de deschiderea unei relaţii
între societatea civilă şi PNL, vă erijaţi practic în candidat al societăţii
civile care, iată, a obţinut sprijinul unuia dintre cele două cele mai
importante partide din România. Ei bine, domnule Marian Munteanu, asta este impostură şi este infinit mai
gravă, mai condamnabilă moral, decât
tentaţia extremismului sau lipsa de inspiraţie în politică! După eşecul
Mişcării Pentru România şi exceptând acea tentativă de candidatură la
preşedinţie din anul 2000, domnia voastră, domnule Marian Munteanu, aţi fost un
cetăţean privat, cadru didactic şi om de afaceri. Desigur, cineva care, la un
moment dat, a avut o şansă istorică şi s-a aflat în prim planul civismului şi
al politicii din România, dar care ulterior, mai bine de două decenii, nu s-a
mai implicat în niciun fel. Cu tot respectul, revenirea domniei voastre în
spaţiul public în ultimele câteva luni, după tragedia #Colectiv, nu este
suficientă ca să vă propulseze într-o poziţie reprezentativă pentru societatea
civilă.
(ecuson pe care mi l-am confecţionat şi l-am folosit efectiv în timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii, 1990)
Poate că domnia voastră aţi rămas mai mult sau mai puţin blocat în
nostalgia anului 1990 şi nu aţi fi singurul dintre vechii „golani” care cade în
această tentaţie, uitându-se cu desconsiderare, chiar dispreţ, la protagoniştii
mişcărilor de protest din ultimii ani. Eu am fost ceva mai norocos fiind născut
cu 12 ani în urma domniei voastre: suficient de „bătrân” ca să nu ratez
revoluţia din 1989 şi tumultul anului 1990, dar şi suficient de „tânăr” ca să fiu
deschis şi să mă pot implica în mişcările civice ale ultimilor patru ani. Aşa
că am ajuns să cunosc destul de bine peisajul societăţii civile al zilelor
noastre, fie că vorbim de cei mai de stânga sau de cei mai de dreapta, de
Coaliţia pentru Familie ori de Coaliţia pentru Mediu sau de Coaliţia contra
Discriminării, de Uniţi Salvăm sau de Iniţiativa România, de Campania Salvaţi
Roşia Montană sau de Coaliţia Stop TTIP&CETA, de Neam Unit, GISC Bârlad, de
feministe ori de dacişti, de unioniştii de la Acţiunea 2012 ori de Politica
Fără Bariere, de monarhiştii din ANRM ori de „tinerii mânioşi” cei anarhişti,
de ţăranii răsculaţi din Pungeşti, de apărătorii clădirilor istorice sau de
doamnele de la oraş cu suflet mare, salvatoare ale câinilor străzii etc. etc.
etc.
(un alt ecuson de "golan" pe care mi l-am confecţionat şi l-am folosit în epocă)
Ei bine, domnule Marian Munteanu, indiferent ce credeţi despre unii sau
alţii dintre aceştia, ei sunt cei care formează societatea civilă de azi, în
toată complexitatea ei şi cu toate generaţiile sale, iar domnia voastră nu sunteţi
în acest peisaj. Nu e suficient să proclame doamna Alina Gorghiu că aţi fi,
vai, marele reprezentant al societăţii civile, iar domnia voastră să preluaţi
din zbor şi să nu vă puneţi problema că trei-patru luni de apariţii în emisiune
la Rareş Bogdan nu sunt suficiente ca să vă recâştigaţi locul în societatea
civilă. Săraca doamnă Gorghiu acum vreo lună sau mai puţin a confundat Uniunea
Salvaţi Bucureştiul cu Uniţi Salvăm, lucru scuzabil pentru orice altă Alină,
mai puţin pentru cea care este la vârful politicii româneşti.
În încheiere, stimate domnule Munteanu, aşa cum am precizat, nu vă
chestionez nici trecutul, nici opţiunile ideologice, dar vă chestionez totuşi
moralitatea. Vreţi să vă lansaţi în
cursa pentru primăria generală ca un om vertical, care-şi asumă candidatura pe
baza calităţilor şi cunoştinţelor sale şi nu a unor merite care nu-i revin, sau
ca un impostor, care se pretinde a fi ceea ce nu este?
(ecuson de "golan" la care m-a "chinuit" talentul)
(fluturaş care a circulat în Piaţa Universităţii 1990)
(caricatură difuzată în Piaţa Universităţii la 27 aprilie 1990- când am păstrat fluturaşul, am scris data la care l-am primit în partea de sus)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu