Cum se poate autodefini antisistemul

În următoarele două zile se vor împlini cinci ani de la primele proteste din bizarul an 2012, cele de la Târgu Mureş, respectiv Bucureşti. De data aceasta nu mai vreau însă să revin asupra istoriei acelor evenimente; cine este interesat de mărturia şi de analiza mea, poate citi: http://marturiilehierofantului.blogspot.ro/2015/01/2012-intre-interpretare-si-adevar.html. Fapt este însă că dincolo de tot jocul făcut atunci de partidele parlamentare şi de diferite oficine media, de dezbaterea dacă a fost sau nu o lovitură de stat a USL împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a puterii PDL+UNPR+UDMR, anul 2012 a marcat şi primele proteste antisistem din România, care nu au rămas fără urmări, ci au continuat mult mai amplu în "toamna românească" din 2013 şi în protestele #Colectiv din noiembrie 2015 (ca să numesc numai evenimentele cele mai importante). Ţara noastră s-a înscris astfel într-un curent mondial declanşat de prima mare criză economică a noului mileniu, cea din 2008-2010.

Curentul mondial la care mă refer este cel al creşterii mişcărilor antisistem, cele care contestă ordinea pragmatică post-ideologică şi supremaţia principiilor economice neoliberale instaurate după finalul războiului rece şi după globalizarea de la cumpăna celor două milenii. Vorbim însă de un fenomen foarte divers, care a început cu mari mişcări de protest şi organizare civică, de regulă informală şi orizontală şi care a continuat apoi în concretizări politice.

Există însă şi un antisistem bun şi unul rău. Primăvara arabă, de exemplu, a eşuat într-o ascensiune fără precedent a mişcărilor salafiste şi jihadiste, culminând cu crearea Califatului ISIS şi cu valul de atentate din diferite părţi ale lumii din ultimii câţiva ani. În Regatul Unit, antisistemul a fost contabilizat de eurosceptici şi a condus la votul pentru Brexit, iar în Statele Unite, deşi primele acţiuni de protest au fost cele ale mişcării eminamente de stânga Occupy, votul antisistem l-a impus ca preşedinte pe un plutocrat demagog şi cu vederi ultraconservatoare de dreapta. Antisistemul rău se poate însă manifesta şi pe latura cealaltă: a se vedea cazul Syriza, care încearcă cumva să însăileze ceva coerent din ideologiile utopice şi deja dovedite falimentare ale extremei stângi şi care, după un referendum absolut inutil, devenit o bătaie de joc la adresa electoratului, a cedat pe toate planurile, făcând proba faptului că de fapt, ca de atâtea ori în istorie, pentru marxiştii fie şi neo socoteala de acasă nu are niciodată vreo tangenţă cu cea din târg. Mai mult, antisistemul rău poate fi inclusiv cel al unei puteri nucleare, Rusia, care încearcă prin toate mijloacele să răstoarne ordinea globală şi să se reafirme ca imperiu pe socoteala vecinilor.

Deci care ar fi antisistemul bun? În mod cert, cel care pretinde mai multă democraţie, dar care nu ţine să reinventeze mersul pe jos şi apa caldă. Cel care cere ca cetăţenii să fie consultaţi mai des şi nu doar chemaţi la vot odată la câţiva ani, pentru a alege dintre nişte politicieni veşnic aceiaşi şi deja izolaţi într-un turn de fildeş al propriilor interese. Cel care cere transparenţă în actul de legiferare şi în cel de guvernare. Cel care pretinde ca "business as usual" să nu mai însemne că investitorul e un fel de dumnezeu şi că totul trebuie pus sub semnul consumului şi al profitului imediat, că e nevoie ca risipa de resurse să limitată, iar dezvoltarea societăţii să urmeze modele de durabilitate (care, desigur, nu exclud nici profitul şi nici consumul). Paradoxal, oricât de tentante sunt în perioade de contestare a sistemului existent ideile extreme sau năstruşnice, adevărul lui Buddha despre calea de mijloc rămâne de nezdruncinat. 

Asemenea celor petrecute şi în alte ţări, anul trecut, în principiu, şi în România s-a facut pasul evolutiv de la antisistemul manifestat prin protestul stradal la coagularea politică. Tentative anterioare sau paralele au mai fost, dar, iarăşi zic în principiu, pasul s-a făcut prin constituirea Uniunii Salvaţi România (USR), iniţial Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB). De unde însă rezerva, de ce condiţionez cu acest "în principiu", mai ales că ştiu câte ceva şi din interior? Păi, tocmai de aceea. De la alegeri încoace s-a tot reproşat, oarecum corect, doar că nu acesta ar trebui să fie reproşul, că USR este un ghiveci de oameni extrem de diverşi ca traseu social şi politic şi că nu şi-a asumat o ideologie. Nu, acesta este un lucru bun, pur şi simplu pentru că zona antisistem din România este încă destul de firavă, iar a se diviza de acum pe clivaje de tip stânga-dreapta, corporatişti-activişti civici etc. ar prăbuşi-o înainte de a decola. Sper, sincer, ca acel conflict ideologic intern menţionat de recent exclusul Sergiu Moroianu să se oprească, deocamdată şi pentru încă o bună bucată de timp, în punctul în care se află

Nu, adevărata problemă a USR este ezitarea în a-şi asuma statutul de partid antisistem, semnalele contradictorii pe care le-a dat şi care au costat voturi, cum explicam într-un alt text de pe prezentul blog (http://marturiilehierofantului.blogspot.ro/2016/12/reflectii-post-electorale.html). Astfel, la alegerile locale, unde USB şi-a asumat acest rol şi s-a opus deschis ambelor tabere politice tradiţionale, scorul a fost unul excepţional pentru un partid cu o existenţă de câteva luni. La alegerile parlamentare însă, unde a primat sugestia unei alianţe de facto cu PNL pentru susţinerea unui guvern Dacian Cioloş II, eventual cu participarea la guvernare prin câţiva miniştri şi secretari de stat, recrutaţi desigur dintre tehnocraţii din guvern care s-au înscris şi au candidat din partea USR, scorul obţinut a fost sub aşteptări, sub ceea ce indicau sondajele. Semn că o mare parte din electoratul potenţial al USR, care este sătul deopotrivă de PSD şi de facţiunea PNL+PDL, a respins compromisul şi nu s-a mai prezentat la vot.

Ieri seară, o auzeam pe Clotilde Armand, la o emisiune TV, asumând din nou statutul de partid antisistem pentru USR, susţinând că oricum liderii partidului ştiau că nu vor câştiga alegerile (dar atunci ar fi trebuit să nu mai intre în toată acea discuţie despre guvernare şi să atace şi PNL-ul cum au atacat PSD-ul) şi că USR joacă rolul de watch dog. Ei, cu asta nu mai sunt de acord, în orice democraţie serioasă "câinele de pază" este societatea civilă (eventual şi presa, acolo unde nu s-a lăsat pe deplin cumpărată de diferite interese), nicidecum opoziţia parlamentară, a cărei funcţie este să lupte pentru putere în ideea de a realiza politicile pe care le propune electoratului.

Întrucât va urma în curând un congres al USR, iar înainte de asta se va ţine un teambuilding, sper ca rândurile de mai sus să-i pună pe gânduri pe colegii mei. Nu este nevoie acum de clarificarea ideologică pe care o tot pretinde, eu zic interesat, presa, dar este nevoie de clarificarea poziţiei faţă de sistem, inclusiv dacă se va continua pe ideea de apropiere de persoana lui Dacian Cioloş şi de ONG-ul anunţat de acesta; Dacian Cioloş însuşi are nevoie să îşi clarifice propria raportare cu politica electorală. E drept că pentru un fost comisar european şi fost prim ministru este mai greu să se definească drept antisistem, dar nu imposibil dacă mergem pe acel antisistem ponderat de care aminteam mai sus.