Da, the Big Brother says „Je suis
Charlie Hebdo”. În Spania s-au luat măsuri pentru restricţionarea adunărilor
publice, iar în România guvernul a anunţat că doreşte să urgenteze adoptarea
legilor Big Brother, două dintre ele deja declarare neconstituţionale de
C.C.R., a treia, Legea Securităţii Cibernetice, urmând să fie şi ea examinată
destul de curând. Pe fondul emoţiei produse de atacul criminal asupra redacţiei
unui periodic satiric anarhist din Paris de către un grup de tineri
fundamentalişti islamici, ieri, 7 ianuarie, al doliului naţional, al isteriei
media şi al lacrimilor făţarnice vărsate de tot felul de politicieni pe la
ambasadele franceze din lume, diferite guverne acţionează pentru a pune botniţă
contestatarilor lor, pentru a putea supraveghea pe toată lumea, în special pe
cei care nu au nicio treabă cu extremismul religios violent.
Vor
avea aceste măsuri vreo eficienţă în combaterea terorismului islamist (şi subliniez
utilizarea sintagmei de „terorism islamist” şi nu de „terorism
islamic”, o să zic mai încolo de ce)? Evident că nu. Exaltaţii care vor dori să
facă rost de o armă sau să fabrice o bombă artizanală vor găsi oricum căi. Tot
aşa cum Patriot Act, impus în SUA după 9/11, nu a împiedicat nici extinderea
terorii talibane din Afganistan în Pakistan, nici atentatele de la Londra,
Madrid sau Boston şi nici cucerirea de către SIIL a întinse teritorii din Irak
şi Siria. Pentru că jihadiştii vor fi fiind nişte idioţi, dar nu sunt proşti. Ştiu
că toată supravegherea electronică nu poate intercepta ceea ce comunică
curierii si porumbeii călători şi că celule mici şi independente, pierdute
între milioanele de oameni de pe stradă, pot face foarte mult rău.
Şi,
sunt convins, şi guvernele ştiu asta. Dar, de exemplu, Spania a tot fost
confruntată cu protestele mamut al mişcării Indignados, România a avut şi ea în
ultimii trei ani valuri, valuri de mişcări ale unei populaţii deja sătulă de
eterna corupţie şi de furtul prin rotaţie al clasei politice post-decembriste,
fie ea pretinsă de stânga sau de dreapta. Care mişcări de protest s-au
structurat masiv cu ajutorul internetului. Ca să nu mai punem la socoteală că
diversele guverne au în spate tot felul de corporaţii şi de grupuri de interese
dătătoare de şpagă şi finanţatoare de campanii electorale, care doresc să-şi
scoata profitul, indiferent cât de dăunătoare sunt proiectele lor, sau care,
pur şi simplu, au un interes în spionajul economic. Cam astea au fost de altfel
şi efectele concrete ale Patriot Act. Aşa că este chiar trist ironic să vezi
atâta retorică despre libertatea de exprimare la oameni care nu ştiu cum să o
limiteze mai mult în chiar miezul democraţiilor planetare.
Cât
despre jihadişti şi „Charlie Hebdo”, mă întreb dacă totuşi în secularismul
agresiv al unora nu s-ar cere nişte limite autoasumate. Nu e vorba de a ceda în
faţa terorismului, dar este o diferenţă între a lua în balon personaje de genul
„califului” Ibrahim Al Baghdadi sau a lui Osama bin Laden şi a călca în picioare
inconoclasmul unei religii cu un miliard de adepţi şi care nu a produs în
istoria sa numai jihadism şi terorism, dar şi lucruri esenţiale nouă precum
algebra sau introducerea în Europa a înţelepciunii pierdute a filosofilor
Greciei antice. Dacă islamul pretinde să nu existe reprezentări grafice ale
profetului Mahomed, care e problema să nu le faci? În definitiv, chiar dacă nu
este violentă fizic, agresivitatea unora care reduc miile de ani de istorie a
religiilor doar la momentele de fanatism şi de vărsare de sânge şi uită complet
de felul în care ne-au îmbogăţit spiritual un Buddha, un Maimonides, un Averroes,
un Vasile cel Mare, un Augustin sau un Toma d’Aquino este tot extremism. Iar ca
orice extremism, chiar şi extremismul secular poate deveni oricând criminal,
după cum au dovedit-o din plin experimentele totalitare ale secolului trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu