Pe lângă faptul că azi e 30
decembrie, o zi de tristă amintire pentru toţi românii, căci a însemnat
trecerea regimului comunist din faza autoritară în cea totalitară prin
eliminarea ultimei instituţii a democraţiei interbelice care mai stătea în
picioare şi începutul perioadei celei mai atroce din istoria regimului, dar mai
ales pentru monarhie şi monarhişti, peste două zile intrăm în anul care va
marca exact o sută cincizeci de ani de la debutul monarhiei constituţionale din
România şi de existenţă a dinastiei care a dat ţării patru regi, din care trei
cu merite pe care numai răuvoitorii şi ignoranţii nu vor să le vadă. 1866 a
fost anul care a dat ţării principele străin, dorit de oamenii politici ai
generaţiei de aur paşoptiste încă de la revoluţia din 1848, aducând toate
conexiunile europene atât de necesare (da, şi pe atunci integrarea europeană
era un element esenţial al viziunii unei Românii moderne), cât şi prima
Constituţie demnă de acest nume şi, în plus, copiată după cea mai avansată
Constituţie democratică a momentului, cea belgiană.
Este aşadar un an în care toată
suflarea monarhistă, batrâni sau tineri, celebri sau iluştri necunoscuţi, ar
trebui să depună eforturi pentru a convinge Parlamentul să facă următorul pas
după atât de chinuita recentă recunoaştere a zilei de 10 Mai ca sărbătoare
legală- nu de alta, dar este totuşi şi Ziua Independenţei-, însă la acelaşi
nivel cu Ziua Pompierilor sau cu Ziua Jandarmeriei. 2016 ar trebui să fie anul
în care, pentru prima dată după şapte decenii, 10 Mai ar trebui să fie zi
nelucrătoare şi sărbătorită la acelaşi nivel cu 1 Decembrie.
Însă, în loc de asta, de câteva zile
parcă a intrat necuratul între monarhişti. Totul a început cu scandalul din
interiorul celui mai important ONG monarhist exitent la ora actuală: Alianţa
Naţională pentru Restaurarea Monarhiei. Aparent pornit de la nemulţumirile mai
vechi al unor lideri de filiale şi sucursale- Galaţi, Dolj, Olt, Dâmboviţa,
Bacău, Alba- şi de la o crescândă incapacitate a conducerii bicefale, a celor
doi copreşedinţi- Marilena Rotaru şi Cătălin Şerban-, după doi ani de
coexistenţă, de a mai discuta civilizat unul cu celălalt. La prima vedere, un
conflict clasic românesc, nici măcar primul pentru unii dintre protagonişti,
foşti sau actuali membri ai partidelor istorice sau ai societăţii civile a
anilor ’90.
Doar că a urmat ceva mult mai grav.
Vechi personalităţi ale mişcării monarhiste, Roxana Iordache, Marius Ghilezan,
Andrei Bădin şi lista probabil e mai lungă, s-au întors brusc şi concertat
împotriva chiar a Casei Regale. Denunţând ceea ce ei consideră un fel de
regenţă secretă în jurul unui monarh nonagenar rupt de realitate, manipulată de
un fel de ocultă a serviciilor de informaţii prin persoana principelui consort
şi a actualilor membri ai staff-ului regal,
şi încercând cumva să acrediteze ideea că retragerea titlurilor
principelui Nicolae în august 2015 nici măcar nu ar fi cunoscută de Rege,
aşadar total nevalidă. Ba, în pasul următor, s-au readus în discuţie lucruri
petrecute în anii 1997-2001 pentru a ataca în mod direct persoana Regelui Mihai
I, care la acel moment era, în mod evident, prezent şi activ.
Şi, în afară de succesiunea în numai
câteva zile, cele două evenimente au foarte multe în comun. Primele articole de
presă au apărut pe acelaşi site de ştiri, http://www.flux24.ro/,
iar retorica a fost în mare măsură comună: Alianţa Naţională pentru Restaurarea
Monarhiei ar fi fost acaparată de „oameni ai serviciilor”, căsătoria
Principesei Moştenitoare Margareta şi reconcilierea între Rege şi preşedintele
României din păcate reales în anul 2000, Ion Iliescu, ar fi fost lucrătura SIE,
în prezent staff-ul Casei Regale ar răspunde comenzilor aceloraşi „servicii”,
iar Regele ar fi complet izolat şi irelevant. În ambele cazuri s-au făcut
afirmaţii destul de precise, care să sune credibil, dar majoritatea practic
nedovedibile iar, unele, unde cunosc lucrurile la prima mână, perfect
calomnioase.
Nu voi intra însă în toate
amănuntele acestor susţineri. Unele au fost deja demontate, altele vor primi
răspunsul cu siguranţă, iar câteva ar putea avea un sâmbure de adevăr. Este
destul de clar că oameni suntem cu toţii şi greşeli am făcut cu toţii, chiar şi
Regele Mihai I sau ceilalţi componenţi ai Casei Regale ori ai staff-ului. De
exemplu, despre scoaterea din linia de succesiune a principelui Nicolae,
consecinţele acestui gest şi lipsa de transparenţă din jurul motivaţiilor
respectivei decizii am scris la momentul respectiv: http://marturiilehierofantului.blogspot.ro/2015/08/mai-este-monarhia-de-actualitate.html
Voi pune însă întrebarea pe care
încă din antichitate ne-au învăţat romanii că trebuie pusă când astfel de
lucruri se întâmplă: cui prodest?
Adică cui îi foloseşte? Câştigă ceva monarhismul din încercarea de
destructurare sau măcar de scindare a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea
Monarhiei, ca şi din atacarea directă, chiar de către monarhişti de prestigiu,
a Casei Regale şi a însăşi persoanei Regelui? Cu siguranţă că nu. În anul
jubileului de o sută cincizeci de ani, instituţia monarhică, cu o valoare şi o
funcţie moral simbolică în România republicană cam lipsită de repere etice a
zilelor noastre, este mai ameninţată decât a fost până şi la 30 decembrie 1947
şi asta chiar din partea propriilor pretinşi susţinători. Măcar acum şapte
decenii era vorba de nişte bande extremiste susţinute de o putere imperială
ocupantă.
Îşi fac contestatorii iluzii că vor
putea convinge poporul de alternativa monarhică fără a propune şi o dinastie?
Dacă da, sunt doar iluzii şi o spun ca unul care ia în serios această
alternativă tocmai pentru valenţele instituţiei şi nu din nostalgie pentru
trecut sau din idealizarea familiei regale. Pentru republicani e mai simplu, ei
pot spune că la X ani se va alege preşedintele, dar pentru monarhişti ideea de
a propune monarhia doar ca instituţie, fără a preciza cine ar putea fi primul
suveran, este nerealist, ca să nu zic mai rău. Încearcă contestatorii să
impună, din exterior, Casei Regale să-l readucă pe principele Nicolae? Dar ce
valoare va mai avea o anulare a decretului de la 1 august 2015 dacă Casa Regală
va fi percepută de popor drept un cuib de profitori, manipulat de servicii? Ori,
aşa cum se citeşte printre unele rânduri, doresc aceştia să forţeze o abrogare
a întregului Statut al Casei Regale din 30 decembrie 2007 şi revenirea la
Statutul anterior, care ar readuce pe tapet medievala şi desueta lege salică şi
ar transfera dreptul de succesiune către ramura germană a Casei de
Hohenzollern-Siegmaringen? Da, dar ce te faci cu faptul că şeful acestei Case a
negat de ani de zile orice interes pentru coroana României, ca şi cu faptul că
în 2016 Casa de Hohenzollern-Siegmaringen nu mai este nici pe departe ceea ce
era în 1866. În ziua de azi, discutăm de fapt de o familie privată germană,
anonimă, ai cărei membri sunt total necunoscuţi românilor şi pe care nimic nu-i
recomandă. Nu mai există un prinţ Carol, nepot de sânge al marelui sprijinitor
al României, împăratul francez Napoleon al III-lea, şi meritoriu ofiţer al
armatei prusace.
În schimb, adevăraţii beneficiari
sunt cei care doresc menţinerea actualei stări de lucruri. Cei pe care
creşterea continuă a procentului de încredere în Regele Mihai I, ce a urmat
discursului istoric al acestuia din Parlament din 25 octombrie 2011, i-a
îngrijorat. Cei pe care i-a deranjat formarea în circa un an a unei organizaţii
intitulate, fără perdea şi fără ocolişuri, Alianţa Naţională pentru Restaurarea
Monarhiei, care în circa doi ani a putut scoate în stradă, în marş, aproximativ
trei mii de oameni, o cifră remarcabilă pentru o mişcare monarhistă predominată
de persoane cu vederi conservatoare, care valorizează protestul public mai
puţin decât alte categorii din societatea civilă. O organizaţie care chiar a
propus Casei Regale un proiect de Constituţie monarhică, poate nu perfect, dar
perfectibil, dar care probabil nu va ieşi niciodată din sertarul în care se află.
Poate beneficiază şi unii care au interese ceva mai puţin evidente, vizând
administrarea proprietăţilor Casei Regale sau interacţiunile dintre Casa Regală
şi clasa politică. De ce nu, inclusiv unii care ar vrea să vadă răzbunată
ralierea Casei Regale la cauza Roşiei Montane în 2013 sau la protestele
#colectiv din noiembrie 2015.
Deşi nu este exclus, nu voi spune
nimic despre servicii. Spre deosebire de detractorii Regelui, ai Casei Regale
şi ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, care o dau cu „serviciile”
şi „securiştii” în stânga şi în dreapta şi insinuează că oricine îi contrazice
sau îi critică trebuie să aibă legături cu zona aia, ba eventual chiar cu „rublele”,
adică cu serviciile secrete ruse. Altfel, nişte buni creştini, care-şi iubesc
aproapele ca pe ei înşişi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu