Dar, ca să fiu sincer, sunt de multe ori amuzat de asocierile care se fac şi le colecţionez mental. Comparaţia cu Iisus Christos, inclusiv în varianta anglo-saxonă de Jesus, este cea mai frecventă, aşadar cea clasică. Dar nici pe departe singura. Probă a debordantei fantezii umane, de-a lungul timpului am fost satana, Jim Morrison, Corbul (filmul "The Crow" cu Brandon Lee în rolul principal), Renegatul (referire la serialul "Renegade" cu Lorenzo Lamas), "Matrix" (mă rog, nu o persoană anume, dar un film în care mai multe personaje purtau parpalace lungi de piele), Rahan, Elvis (?!?), Tudor Vladimirescu, Ştefan cel Mare, ba chiar recent, la o dezbatere televizată la care luam parte, m-am trezit comparat cu... Decebal.
Însă cea mai tare asociere din ultimii ani mi-a fost dat să o aud aseară. Mă grăbeam spre o întâlnire în Centrul Vechi la care mă aflam deja într-o mică întârziere şi un punker afumat bine, nemulţumit că am refuzat să-i donez 5 lei cu ajutorul cărora să treacă la nivelul următor de beţie, mi-a strigat repetat: "Unde te duci, Arsenie Boca?"
Arsenie Boca
Subsemnatul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu