Represiunea noastră cea de toate zilele

Prin februarie 2012, în contextul lucrurilor care se petreceau atunci în Piaţa Universităţii, l-am întâlnit pentru prima dată pe locotenent colonelul de jandarmi Neagu. Domnia sa mi-a explicat atunci că Jandarmeria Română este o "forţă de represiune". Sintagma aceasta m-a şocat puţin, prea amintea de nişte realităţi cu ceva mai mult de două decenii mai vechi, aşa că am polemizat puţin cu domnul colonel, încercând să-l determin să facem diferenţa între "represiune" şi "coerciţie, menţinere a ordinii publice etc."

Se pare însă că cel care avea dreptate în democraţia "originală" românească era domnul Neagu şi nu subsemnatul, cu toate studiile mele juridice care, vrând nevrând, creează o anumită sensibilitate faţă de astfel de nuanţe. Iar o anumită atitudine de crack down, ca să folosesc un barbarism anglicist care exprimă foarte plastic ideea, s-a tot simţit de vreo lună încoace, cam de pe când vicepremierul şi ministrul de interne Gabriel Oprea a devenit şi prim ministru interimar. Şi care persistă şi de când Victor Ponta şi-a reluat exerciţiul funcţiei de şef al Guvernului.

Astfel, amenzi s-au tot dat la diversele proteste din ultimii trei ani, mai ales la cele care s-au folosit de beneficiul articolului 3 din Legea 60/1991 a adunărilor publice, cel cu excepţiile de la condiţia notificării prealabile, sau care, fiind spontane, nu s-au putut circumscrie dispoziţiilor acestei legi vechi, desuete şi restrictive. Dar la manifestaţiile legate de despăduriri din 16 mai şi 7 iunie anul curent s-a forţat o anumită limită, amenzile aplicate fiind determinate excesiv, prin trecere directă către cuantumurile maxime, indiferent de antecedentele contravenienţilor şi prin cumularea chiar şi forţată a unor contravenţii diferite.

Este clar că nu mai avem de-a face cu o aplicare strictă, fie şi mecanică a legii, ci cu o anumită voinţă politică de a intimida oamenii care vin la proteste, astfel încât să nu mai apară vârfuri precum cele din ianuarie 2012, "toamna românească" dintre 1 septembrie şi 21 decembrie 2013, din noiembrie 2014 sau de la marele marş contra despăduririlor din 9 mai 2015. Ei bine, iată că nu scapă de acest "zel" nici măcar o cauză asupra căreia există aproape un consens naţional, cu care marea majoritate a populaţiei, cvasi-integralitatea clasei politice (cel puţin la nivel declarativ) şi înşişi lucrătorii Jandarmeriei Române sunt de acord: refacerea unităţii naţionale prin reunirea Republicii Moldova şi a României.

Aşadar, aşa cum se poate vedea din fotografia de mai sus, subsemnatul, în calitate de organizator al manifestării care a încheiat ieri la Bucureşti Marşul lui Ştefan cel Mare, pornit cu o săptămână înainte din Chişinău, din cadrul celei de-a patra Mari Adunări Naţionale a românilor basarabeni, am fost amendat cu 10.000 de lei pentru că nu s-a respectat locul de începere a adunării publice, astfel cum era el stabilit prin protocolul încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu celelalte autorităţi publice reprezentate în cadrul comisiei de ordine publică care funcţionează în cadrul acesteia.

Nu mai revin asupra detaliilor tehnice, întrucât am dedicat o postare anterioară Legii nr. 60/1991 republicată şi diferitelor aspecte tehnice care ţin de declararea/notificarea întrunirilor publice (adică ceea ce în mod greşit se desemnează în mass media prin termenul de "autorizare"). Mă voi limita aici pur şi simplu la a comenta povestea acestei amenzi.

Aşadar, întrucât între momentul notificării iniţiale şi momentul discuţiei din cadrul comisiei de ordine publică am primit semnale că oamenii preferă ca loc de adunare, înaintea plecării în marş, platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti, la negocierea din comisie, în special cu reprezentantul Jandarmeriei, am încercat să obţin această zonă. Ca o paranteză, eu m-am ocupat de partea aceasta legală, dar când Platforma Unionistă Acţiunea 2012 organizează amplele sale marşuri unioniste, există o echipă întreagă, tineri care fac de fapt mult mai mult decât mine şi în faţa cărora trebuie să-mi dau jos pălăria. Revenind, nu a fost cu putinţă să obţin acel loc, pe motiv că după protestele din ianuarie 2012 primarul general, el însuşi Sorin Oprescu, ar fi dat o decizie că sub nicio formă nu se vor aproba adunări publice în cele două puncte cela mai "fierbinţi" ale Pieţei Universităţii: platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti şi zona Fântânii de lângă clădirile Universităţii Bucureşti şi a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu".

Cum alternativa era să se refuze încheierea protocolului, caz în care ar fi trebuit să chem PMB în contencios administrativ, făra şanse de a obţine o hotărâre judecătorească executorie până la data marşului, 12 iulie 2015, a trebuit să merg pe soluţia compromisului şi să închei protocolul cu zonă de adunare şi pornire în marş platoul statuilor de la Piaţa Universităţii. Numai că această zonă nu are valoarea simbolică pe care evenimentele de acum un sfert de secol, când România a scuturat lanţurile totalitarismului, au conferit-o celorlalte două arii amintite mai sus. Aşa că în duminica cu pricina, lumea a început să se adune spontan pe platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti.

Eu am aflat ceea ce se întâmpla când eram în drum spre Piaţa Universităţii şi nu aveam cum să determin o mulţime entuziastă să se mute 200 de metri mai încolo pentru că aşa îmi cereau şefii dispozitivului de jandarmi. De altfel, cum atmosfera era paşnică şi oamenii cooperau foarte bine cu jandarmii care s-au mutat ei, făcându-şi datoria fără probleme, nici nu am ţinut să le stric oamenilor bucuria şi energia, să ruinez momentul sosirii pelerinilor basarabeni aflaţi în marş de o săptămână, insistând cu nişte detalii birocratice care, de altfel, s-au dovedit fără noimă, pentru că nimic negativ nu s-a întâmplat şi lucrurile au decurs foarte frumos.

Aşadar, le-am spus jandarmilor că asta e, pot să mă amendeze pe mine ca să se acopere din punct de vedere administrativ şi am continuat să cooperez cu ei ca lucrurile să meargă bine. Au sosit tinerii participanţi la Marşul lui Ştefan cel Mare, s-au ţinut discursuri, s-a pornit în marş, la Parlament basarabenii şi-au adresat mesajul deputaţilor ieşiţi să întâmpine coloana, între care Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, Daniel Gheorghe şi Eugen Tomac, iar la Preşedinţie, nu fără nişte mărunte tensiuni cu o Jandarmerie cuprinsă de exces de zel care dorea să facă controlul corporal în plină stradă, basarabenii au intrat şi au avut o întrevedere cu mai mulţi consilieri ai preşedintelui Klaus Iohannis.

Când totul era pe sfârşite, am fost abordat şi am primit "cadoul" din fotografie. Cum am spus mai sus, le-am sugerat chiar eu asta jandarmilor la schimb cu a nu începe să încerce să forţeze lumea să se mute de la TNB la statui, aşa că nu am fost deloc surprins. Până la un punct chiar înţeleg, din perspectiva lor de slujbaşi militarizaţi ai statului care ar putea risca probleme disciplinare în cazul în care vreunul dintre şefii lor sau cineva din Guvern ar putea avea impresia că nu au aplicat strict legea.

Ce nu mai înţeleg şi asociez categoric cu tendinţa represivă de care discutam la începutul acestui text, este cuantumul amenzii. Contravenţia pentru care am fost sancţionat, art. 26 alin. (1) lit. b din Legea nr. 60/1991 republicată privind adunările publice, se penalizează potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol cu o amendă în cuantum de la 1.000 la 10.000 de lei. Este aşadar evident că mi s-a aplicat direct amenda maximă. De ce?

Organizez adunări publice declarate (aşa-zis "autorizate") încă din aprilie 2012 şi niciodată, dar niciodată nu m-am făcut vinovat de "nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice", cu această primă şi unică excepţie. Aşadar, nu am antecedente, am fost, ca să zic aşa, la prima abatere. Mai mult, "nerespectarea perimetrului destinat" a însemnat doar o diferenţă de aproximativ 200 de metri, într-o altă zonă a aceluiaşi spaţiu urban. Relocarea spontană a locului de adunare nu a produs întreruperi în circulaţie, ocupări ale carosabilului- până în momentul în care a început marşul şi s-a intrat pe carosabil cu sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei Rutiere-, acte de dezordine ale unor participanţi sau vreo problemă pentru jandarmii din dispozitiv. Odată început marşul, protocolul semnat cu Primăria Municipiului Bucureşti a fost respectat în litera şi în spiritul său.

Îmi este aşadar foarte clar, nu atât prin faptul că am fost sancţionat, cât prin cuantumul amenzii impuse, că se doreşte intimidarea mea şi a colaboratorilor mei, ca şi a celorlalţi oameni implicaţi în societatea civilă mai mult sau mai puţin organizată. Dacă ăsta este resortul intim al acelor oameni "de sus", de la care au venit ordinele pe care le aplică jandarmii, atunci mă văd obligat să-i anunţ că şi-au greşit adresa. Nu au murit peste o mie de oameni acum douăzeci şi cinci de ani ca să mă las eu şi ceilalţi ca mine sau mai buni decât mine atât de uşor trimişi acasă cu coada între picioare şi pumnul în gură. Veţi mai auzi de noi. Cât despre acest proces verbal de constatare a contravenţiei, ca şi despre alte procese verbale similare, haideţi să vedem ce vor spune şi instanţele de judecată, eventual Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Şi aşa sunteţi campioni în a pune România în situaţia de a pierde acolo procese peste procese.

P.S.- Azi se împlinesc exact douăzeci şi cinci de ani de la Marşul Alb din 13 iulie 1990, când multe zeci de mii au mărşăluit pe străzile Bucureştiului pentru a cere eliberarea sutelor de oameni reţinuţi în timpul represiunilor sălbatice din 13-15 iunie 1990.