luni, 30 ianuarie 2017

I-am cerut demisia Ministrului Justiţiei

După protestele din 11 ianuarie, 18-19 ianuarie, 22 ianuarie şi, mai ales, după protestul din 29 ianuarie, cel mai mare de după cele de la începutul anilor '90, cu scopul împiedicării restauraţiei penale declanşate de nou instalata guvernare PSD şi ALDE, am participat, ca reprezentant al Asociaţiei România Vie, la dezbaterea publică dedicată celor două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului organizată de Ministerul Justiţiei. În alocuţiunea mea am afirmat că singura procedură acceptabilă şi morală pentru o astfel de legislaţie este procedura normală parlamentară, nicidecum ordonanţele de urgenţă sau asumarea răspunderii Guvernului. De asemenea, am criticat cu asprime modificările propuse pentru Codul penal. Am reamintit că fără o reformare a serviciului de probaţiune, graţierea pedepselor uşoare este inutilă şi va fi urmată în scurt timp de comiterea de noi infracţiuni şi de revenirea celor graţiaţi în sistemul penitenciar. Am respins categoric graţierea parţială pe criterii de vârstă, situaţie familială etc. a tuturor pedepselor, indiferent de gravitate, ca total nepotrivită pentru o societate cu o problemă enormă cu corupţia şi care vine cu un trecut istoric greu, cu crime împotriva umanităţii asupra cărora Justiţia încă nu s-a pronunţat. De asemenea, am cerut ca imaginile din penitenciare care rulau pe un ecran montat în sală să fie intercalate cu imagini din reşedinţele oamenilor politici şi înalţilor funcţionari corupţi cărora, de fapt, le sunt dedicate cele două proiecte, ca să înţelegem care e miza, la ce lux ar urma să se întoarcă aceştia şi ce s-a realizat din banii noştri furaţi. În final, i-am cerut Ministrului Justiţiei, Florin Iordache, demisia, precizându-i că încă de pe acum este un personaj de tristă amintire.






luni, 23 ianuarie 2017

Restauraţia penală şi protestele, din diverse perspective

Ieri seară, 22 ianuarie 2017, s-a ieşit din nou în stradă pentru stoparea restauraţiei penale declanşată de PSD şi ALDE din prima secundă a preluării guvernării de la echipa Cioloş. S-a ieşit la Cluj Napoca, la Timişoara, la Sibiu, la Braşov, la Iaşi, la Baia Mare, la Piatra Neamţ etc. Cei mai mulţi protestatari au fost la Bucureşti; conform cifrelor vehiculate în mass media de la câteva mii la peste 28 de mii. După aprecierea mea de la faţa locului şi după pozele făcute de la mare înălţime au fost cel puţin 30 de mii, care s-au adunat în Piaţa Universităţii şi au mărşăluit pe bulevardele Nicolae Bălcescu şi Magheru, apoi pe la Piaţa Romană, pe Lascăr Catargiu, până în Piaţa Victoriei, unde s-a staţionat o vreme, apoi pe Mahatma Ghandi şi Kiseleff până la sediul PSD, unde iar s-a staţionat.

Am aflat cu această ocazie, dar şi în zilele dintre protestul din 18 ianuarie şi cel de ieri, următoarele:
 
1. Am luat parte la o lovitură de stat (Antena 3, RTV). Nimic nou sub soare, şi în 2012 am participat la o lovitură de stat, doar că atunci Antena 3 zicea că e de partea noastră, a "puciştilor" (sigur, până am început să pomenim de #aceeaşimizerie şi de Roşia Montană) şi că, oricum, nu e lovitură de stat. Iar cei care ieri ridicau în slăvi protestatarii, eventual se amestecau cu ei, precum doamna Raluca Turcan, preşedintele de moment al actualului PNL vag fuzionat, ne condamnau cu aprigă mânie proletară pentru lovitura de stat.

2. Mai rău, potrivit artizanului principal al restauraţiei penale, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ieri am comis o mineriadă. Uau. Dacă nu era aia cu câinii (o să zic mai jos), asta ar fi fost supremă. Păi, domnule preşedinte Dragnea, nu sunteţi domnia voastră, în momentul ăsta, hoţul care strigă "hoţii"? Nu preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, este principalul vinovat moral şi faptic pentru cele trei mineriade din 1990 şi pentru cea din 1991, prin care a zdrobit opoziţia anticomunistă din stradă şi, apoi, a scăpat de un guvern cu care nu se mai înţelegea, totul cu un preţ cumplit de sânge şi de ani de izolare pentru ţară? Nu este PSD-ul, pe atunci PDSR, partidul ai cărui lideri locali, împreună cu cei ai PRM, au încurajat şi au sprijinit logistic marşurile minerilor în cele două mineriade din ianuarie şi februarie 1999?

3. Un fost vicepreşedinte de la "fetiţa" (în sensul din limbajul de penitenciar, deja familiar multor potenţiali beneficiari ai restauraţiei penale) coaliţiei de guvernare, ALDE, Cătălin Beciu, un domn (?) al cărui nume evocă semantic celulele unei închisori, a declarat că protestatarii sunt "nazişti", "animale" şi "cretini" care-i provoacă domniei sale "scârba". Nu ştiu cum naiba la fiecare val important de contestare trebuie să apară cineva plin de inteligenţă şi de bune maniere (nu!), care să insulte aşa, otova, pe toţi cei care-şi exercită dreptul fundamental la întrunire şi la exprimare. În 1989 a fost Ceauşescu cu "huliganii" şi "iredentiştii", în 1990 Iliescu cu "golanii", "animalele" şi "legionarii", în 2012 s-a vorbit de "ciumpalaci" şi de "viermi inculţi", în 2013 a venit rândul "hipsterilor ecoanarhişti legionari plătiţi de Soroş în ketamină pe banii lui Putin", iar în 2015 erau nişte periculoşi care doreau să declanşeze un Maidan românesc. Eu nu înţeleg cum nu s-a priceput în aproape treizeci de ani că insultarea cetăţenilor care-şi exercită drepturile fundamentale şi constituţionale nu este nici acceptabilă, nici eficientă pentru combaterea lor. Dar, ca om mai puţin ataşat de un ortodoxism creştin dogmatic, însă mare iubitor de haine de piele, apreciez upgrade-ul de la "legionar" la "nazist".

4. Dintr-o direcţie aparent opusă (deşi cine i-a citit blogul nu a putut să nu remarce în ultimul timp subtile semnale favorabile lui Liviu Dragnea şi PSD), doamna Alina Mungiu Pippidi, proclamată dar mai ales autoproclamată stâlp al societăţii civile (de fapt, dacă ne luăm după aserţiunile domniei sale, o creatură semidivină care are monopol pe societatea civilă românească, deţine 50% din societatea civilă mondială- celelalte 50% fiind probabil ale lui George Soroş- şi care e alfa şi omega democraţiei), ne asigură că protestele din acest ianuarie 2017 sunt ale serviciilor de informaţii şi ale "acoperiţilor" şi în niciun caz ale societăţii civile, chiar dacă majoritatea protestatarilor sunt sinceri şi oneşti. Argumentul? Că nu au fost organizate de România Curată şi de Societatea Academică Română (SAR), unde guru este domnia sa, şi că la unele proteste se iau mai puţine amenzi decât la altele (eh, în cinci ani de când asist protestatari să atace în instanţă amenzile Jandarmeriei, cred că ştiu mai multe despre subiect decât doamna Mungiu Pippidi...)

5. De fapt, cu ultima remarcă, trebuie să mai amintim de o altă cărămidă cu care a ţinut doamna Alina Mungiu Pippidi să facă exerciţii de fitness în preajma pieptului propriu. Am aflat astfel de la domnia sa că protestele pentru Roşia Montană din 2013 au fost iniţiate şi conduse de România Curată şi, desigur, de doamna Alina Mungiu Pippidi şi că eu şi ceilalţi avocaţi care răspundeau solicitărilor, nu puţine, primite prin adresa de email avocatiius@gmail.com (încă activă, aviz amatorilor care ar putea primi prin poştă în zilele următoare procese verbale cu amenzi), lucram de fapt pentru România Curată. Ca să vezi! Şi după patru ani de când am tot acordat asistenţă juridică pro bono protestatarilor pentru diverse cauze, de la cei cu Roşia Montană şi gazele de şist din 2013 la cei contra demiterii ministrului culturii Vlad Alexandrescu şi de la marşul pentru sănătate din 2016, de-abia acum aflu chestia asta? Păi, stimată doamnă Alina Mungiu Pippidi, dacă tot vă prevalaţi de munca noastră, a "avocaţilor Uniţi Salvăm", ce ar fi să avansaţi şi nişte onorarii, cum avansaţi către avocaţii României Curate cu care vă lăudaţi la televizor, că noi am acordat asistenţă gratuită din simţ civic protestatarilor care şi-au asumat riscuri în stradă, nu unei ONG-iste şi profesoare universitare care beneficiază de tot felul de granturi şi de finanţări, unele deloc de neglijat... Glumesc, duceţi mâna la buzunar, dar nu după portofel, ci ca să lăsaţi acasă mantia invizibilităţii pe care aţi împrumutat-o de la Harry Potter şi care ne-a împiedicat să sesizăm participarea domniei voastre la plenarele şi forumurile Uniţi Salvăm, unde câteva zeci de oameni au organizat protestele "toamnei româneşti" 2013 la nivel de Bucureşti, campania pentru modificarea legii partidelor şi a legilor electorale din primăvara-vara 2014 şi demonstraţiile pentru păduri din mai-iunie 2015.

6. Şi, cu asta voi termina cu domnia voastră, doamnă Alina Mungiu Pippidi, profesia de şofer este la fel de respectabilă ca şi cea de profesor universitar. Deci domnia voastră sunteţi cea cu adevărat degradată atunci când îl calomniaţi pe domnul Mihai Poliţeanu, membrul cel mai cunoscut al Iniţiativei România, cum că a fost şoferul domniei voastre transferat doamnei Monica Macovei, totul spus pe tonul unui multimilionar care explică cum şi-a făcut cadou amanta întreţinută unui alt multimilionar, pentru că sunteţi roasă de invidie că site-ul www.alegeriparlamentare2016.ro, pus la punct de Iniţiativa România cu bani de acasă, conţine mult mai multe informaţii relevante decât listele negre pe care România Curată le tot face de ceva legislaturi, cu bani din finanţări.

7. Trebuie însă să ne întoarcem la RTV, de unde ieri seară poporul nostru a putut afla că Preşedintele Klaus Iohannis, opoziţia parlamentară sau miliardarul George Soroş (aici nu au fost foarte clare lucrurile) au plătit toată mulţimea aia din Bucureşti cu următoarele sume: 100 de lei fiecare adult, 50 de lei fiecare copil venit cu părinţii la protest şi 30 de lei fiecare câine aflat în lesa stăpânului protestatar. Mulţumesc Sebastian Ghiţă şi RTV! O să mă caut bine, căci deşi nu ţin minte să fi primit 100 de lei, trebuie să fie pe undeva, dacă ziceţi voi. De asemenea, în calitate de avocat al pisicilor mele, una colecţionată de mine şi alta moştenită de la defuncta mea mamă, voi da în judecată pe cei trei finanţatori menţionaţi mai sus, pentru că ar fi trebuit să plătească şi pisicilor măcar un 10 lei, să aibă şi ele de un lăptic. De asemenea, pentru a evita conflictul de interese, căci nu pot fi avocatul căţelei mele în momentul în care mă dă pe mine în judecată, rog un coleg avocat să-şi asume reprezentarea bietului animal pe care, lăsându-l acasă, l-am privat de beneficiul a 30 de lei cu care se putea duce să roadă nişte oase în Centrul Vechi.

8. Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, să ştiţi că între noiembrie 2015 şi 22 ianuarie 2017 au fost câteva diferenţe esenţiale. Atunci, la #Colectiv, mulţimea v-a cerut prezenţa în Piaţa Universităţii. Pretenţia dumneavoastră ca nişte reprezentanţi cumva desemnaţi de miile de protestatari adunaţi de doar câteva zile să se prezinte la consultări la Cotroceni era nerealistă, iar cei care au răspuns invitaţiei primite s-au reprezentat, până la urmă, pe ei înşişi, nu Piaţa în ansamblul său. Aşa că a fost logic să veniţi la Universitate, chiar dacă dialogul cu cei câţiva demonstranţi care au reuşit să se apropie prin cordonul dublu de SPP-işti şi de jandarmi nu a fost cu nimic mai reprezentativ decât dialogul de la Preşedinţie. Ieri, însă, nu prea aveaţi ce să căutaţi la demonstraţie. Altele sunt pârghiile constituţionale şi instituţionale pe care puteţi să le folosiţi pentru a vă opune restauraţiei penale. Venind, aţi reuşit să daţi apă la moară lui Liviu Dragnea, PSD şi ALDE să reînceapă cu ameninţările cu suspendarea domniei voastre şi aţi creat o temă falsă de meliţat în spaţiul public. Şi aţi mai reuşit să determinaţi SPP-iştii şi jandarmii care vă protejau şi vă făceau loc să îmbrâncească câteva zeci de demonstranţi într-o mulţime şi aşa destul de compactă. Nu sunt sigur că este cel mai bun mod nici de a opri restauraţia penală, nici de a vă începe domnia voastră cursa pentru un al doilea mandat pe care să-l obţineţi la alegerile prezidenţiale din 2019.

9. Consemnez pentru istorie: scandarea "Dragnea nu uita, / Aşteptăm şi cartea ta." care a avut suficient succes nu numai să fie preluată de mulţime, dar şi citată de o serie de comentatori, a fost propusă de Cătălin Cristian Tăbăcaru, veteran al protestelor pentru Roşia Montană din 2013, activist al Uniţi Salvăm şi inspirator al aplicaţiei Harta Banilor Publici, pentru care Iniţiativa România a primit şi un premiu.

Acest text este pe alocuri doar superficial satiric, dar în ansamblu şi profunzime este, din păcate, indigest de serios.

joi, 19 ianuarie 2017

Ţara în care trăim şi sexul îngerilor

Ca să înţelegem foarte exact ţara în care trăim, ieri am asistat la două premiere: Preşedintelui Klaus Iohannis i s-a reamintit că, potrivit Constituţiei, are dreptul să prezideze şedinţe de Guvern, un drept pe care din 2014, de când e ficus la Palatul Cotroceni, nu l-a mai exercitat, aşa că le-a făcut premierului Sorin Grindeanu şi miniştrilor săi o vizită surpriză, la propriu. Asta în fapt de dimineaţă. Iar în fapt de seară, mii de oameni s-au adunat la Piaţa Universităţii din Bucureşti şi apoi au mărsăluit pe marile bulevarde spre sediul Guvernului, în timp ce alte sute s-au adunat şi au protestat la Cluj, Timişoara, Sibiu, poate şi în alte oraşe (nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni).

Guvernul "Grindeanu" a devenit atât de "popular", de primeşte atâtea vizite într-o singură zi, din cauza obstinaţiei adevăratului prim-ministru, Liviu Dragnea, preşedintele PSD, de a înlătura el toate obstacolele din calea devenirii sale ca premier nu doar de facto, ci şi de jure, şi de a scăpa de riscul ca o nouă condamnare să-l arunce după gratii. Şi, colateral, dacă reuşeşte să-i facă scăpaţi şi pe stăpânul credincioaselor şi atât de utilelor Antene, Dan Voiculescu, pe cândva păpuşarul Sorin Ovidiu Vântu, pe fostul "justiţiar" al PSD-ului lui Năstase, Alexandru Popescu Piedone, omul care prin nesimţirea lui a condamnat la moarte sau mutilare publicul de la #Colectiv, pe Adrian Severin, pe vremuri cel mai titrat expert al PSD în afaceri europene, ba chiar, de ce nu, şi pe foştii inamici din famiglia Băsescu-Udrea, acum tovarăşi de nădejde în lupta cu Justiţia, ori pe un bătrânel condamnat pentru crime împotriva umanităţii, Vişinescu, căruia i-ar putea urma curând însuşi preşedintele de on(r)oare al PSD, "cu voia dumneavoastra ultimul pe listă" Ion Iliescu, precum şi pe mulţi alţii, condamnaţi ori urmăriţi penal, cum să nu o facă, să nu fie el "bun creştin" care, dixit Patriarhul Daniel, "vrednic este"? Şi, mai ales, cum să nu facă el şi cu partenerii, a se citi complicii lui, gen Tăriceanu, tot posibilul să dea timpul înapoi în zilele frumoase din anii '90 şi deceniul 2000, când aşa-zişii politicieni ai României şi "băieţii deştepţi" din anturajul lor  puteau să fure şi să ia mită liniştiţi, netulburaţi, fără să rişte să-i ia cineva la întrebări, să-i supună rigorilor legii penale sau, lucrul cel mai grav, să-i execute silit pentru recuperarea prejudiciului.

Aşa că musiu Dragnea, acelaşi om care a manevrat atât de inteligent pregătirea alegerilor din 11 decembrie 2016 încât partidul său a câştigat un categoric 45% din totalul voturilor valabil exprimate, iar principalul tovarăş de drum, ALDE, a trecut şi el pragul electoral, a intrat în faza de "unde nu-i cap, vai de picioare" şi şi-a pus cu o maximă nerăbdare slugile la muncă; pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, să atace la CCR legea nr. 90/2001, cea care nu-l lasă pe el să fie prim-ministru din cauza condamnării, iar pe premierul-marionetă, Sorin Grindeanu, şi pe ministrul justiţiei la fel de jucărie, Florin Iordache, să sară rapid cu nişte ordonanţe de urgenţă care să modifice legislaţia penală şi să graţieze categoriile cheie pentru prezent şi viitor, plus, colateral, nişte infractori mai amărâţi, aşa la derută. Prin urmare, Dragnea şi acoliţii săi au reuşit ceea ce nu au reuşit la alegeri Cioloş, USR şi PNL, anume să-i scoată din case pe unii dintre ăia  mulţi care în majoritate nu au votat (60% din totalul electoratului), ca să protesteze împotriva lor, mai aşa, de avertisment, în 11 ianuarie, după amorsarea lui Ciorbea, şi masiv aseară. Frumos record, la doar o lună după câştigarea alegerilor şi două săptămâni de la investirea Guvernului! Şi pare a fi doar începutul, pentru că OUG-urile blocate ieri de Iohannis sunt deocamdată în dezbatere publică, deci ar urma să fie adoptate la o dată ulterioară...

În tot acest timp vedem şi faţă hâdă a serviciilor de informaţii construite în tradiţia Securităţii comuniste, mă rog, deocamdată a SRI, alea cu bugete veşnic în creştere şi organigrame tot mai gonflate, de am ajuns acum să avem mai mulţi agenţi de informaţii decât avea dictatura comunistă securişti. Din aşa-zisele dezvăluiri ale fugarului în mod straniu scăpat de sub filaj, Sebastian Ghiţă, difuzate sub formă de înregistrări de televiziunea proprie, fără ca vreun mandat de percheziţie să fi fost totuşi emis (pentru că în legătură cu înregistrările ar putea să existe indicii despre unde se află fugarul), nu aflăm de fapt mari adevăruri, dar vedem cum SRI a creat dintr-un puşti cordit un mare om de afaceri rulând zeci şi sute de milioane, membru al baronimii prahovene, devenit apoi şi mare politician mare la PSD, aproape prim-ministru dacă Victor Ponta ar fi câştigat prezidenţialele din 2014. Şi cum totuşi nu iese fum fără foc şi ceva acolo în zicerile lui Ghiţă, învelit bine într-un strat gros de post-adevăruri, adică de minciuni sfruntate, este adevărat, omul numărul doi din SRI, generalul Florian Coldea, a fost trecut în rezervă, chiar dacă scos formal de nevinovat şi autodeclarat nemulţumit. De asemenea, realizăm că nu comisiile parlamentare, formate din oameni cu certificat ORNISS obţinut în prealabil, deci aprobaţi de servicii, precum însuşi "inculpatul Sebastian Ghiţă" (ca să o citez pe Laura Codruţa Kovesi), le-au controlat vreodată pe acestea, ci serviciile au controlat mereu, de la adoptarea Legii siguranţei naţionale în 1991 încoace, comisiile parlamentare. Uitându-te la povestea asta nu doar că realizezi cât de implicate au fost de fapt serviciile noastre pline, nu-i aşa, de "patrioţi", în sistemul corupt care a expulzat implicit 4 milioane de cetăţeni români peste hotare şi care menţine România ca a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, dar începi să te întrebi dacă dintre miile de agenţi secreţi mai e vreunul care se ocupă şi cu siguranţa naţională...

Nu de alta, dar în timp ce noi inventăm struţocămile de Caragiale combinat cu Kafka, Putin şi sclavul lui, Igor Dodon, un alt rezultat dezastruos al absenteismului electoral şi, mai ales, al inaptitudinii taberei politice să zicem mai bune, care a lovit grav în 2016 ambele maluri de Prut, ne flutură prin faţă o aşa-zisă hartă a "Moldovei Mari" (de fapt o hartă a unei Moldove extinse pe seama Imperiului Otoman în Bugeac, la gurile Dunării şi în Dobrogea, controlată de Imperiul Rus, ipoteză de lucru a războiului ruso-turc din 1787-1791/1792). Asta ca să pricepem cam ce ne va aştepta din partea Rusiei de azi dacă aceasta va reuşi destrămarea Uniunii Europene şi a NATO şi dacă la împărţirea sferelor de influenţă cu Donald Trump, România va fi adjudecată de Kremlin, ca la Yalta. Şi nu e de glumă, cândva, în interbelic, şi Stalin se gândea să reducă România la o bucată din istorica Valahie...

Şi care ar fi soluţia? Protestele de stradă, precum cel de aseară, sunt bune şi necesare, pot întârzia, bloca, dar nu şi rezolva. Aşa cum s-a văzut în cazul Roşiei Montane, "toamna românească" din 2013 a oprit proiectul RMGC, dar pentru includerea Roşiei Montane în patrimoniul cultural naţional şi pentru începerea demersurilor de înscriere în Patrimoniul Universal UNESCO a fost nevoie de o echipă guvernamentală care să-si asume asta. Altfel, oricând, într-un moment mai propice, se putea trezi cineva că vrea să restarteze proiectul minier, cam cum vor PSD-iştii să reediteze acum "marţea neagră". Aşadar este nevoie de implicare în politica electorală, iar pe partea asta principala speranţă este, în legislatura actuală, USR. Pentru eficienţă este nevoie însă de stabilirea unei ordini corecte a priorităţilor, ori în momentul de faţă există o dezbatere internă destul de tensionată între progresiştii şi conservatorii din partid. Mărul discordiei este, cum era de aşteptat, chestiunea definirii căsătoriei. Acum, ca să fiu sincer, cu tot respectul faţă de acei membri ai minorităţilor sexuale şi de gen care-şi doresc în mod legitim să-şi rezolve anumite chestiuni juridice asociate vieţii de cuplu, dar  şi faţă de credincioşii creştini care nu sunt dispuşi să vadă instituţia căsătoriei, care din punctul lor de vedere este o taină, adică o legătură sacrosanctă sancţionată de divinitate, bagatelizată şi redusă la un simplu contract civil, mie în contextul actual disputa asta îmi aduce aminte mult de tot de o altă dezbatere la fel de încinsă, care făcea carieră în Constantinopolul anului 1453, asediat de turcii lui Mahomed al II-lea: cea despre sexul îngerilor...

miercuri, 11 ianuarie 2017

Cum se poate autodefini antisistemul

În următoarele două zile se vor împlini cinci ani de la primele proteste din bizarul an 2012, cele de la Târgu Mureş, respectiv Bucureşti. De data aceasta nu mai vreau însă să revin asupra istoriei acelor evenimente; cine este interesat de mărturia şi de analiza mea, poate citi: http://marturiilehierofantului.blogspot.ro/2015/01/2012-intre-interpretare-si-adevar.html. Fapt este însă că dincolo de tot jocul făcut atunci de partidele parlamentare şi de diferite oficine media, de dezbaterea dacă a fost sau nu o lovitură de stat a USL împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a puterii PDL+UNPR+UDMR, anul 2012 a marcat şi primele proteste antisistem din România, care nu au rămas fără urmări, ci au continuat mult mai amplu în "toamna românească" din 2013 şi în protestele #Colectiv din noiembrie 2015 (ca să numesc numai evenimentele cele mai importante). Ţara noastră s-a înscris astfel într-un curent mondial declanşat de prima mare criză economică a noului mileniu, cea din 2008-2010.

Curentul mondial la care mă refer este cel al creşterii mişcărilor antisistem, cele care contestă ordinea pragmatică post-ideologică şi supremaţia principiilor economice neoliberale instaurate după finalul războiului rece şi după globalizarea de la cumpăna celor două milenii. Vorbim însă de un fenomen foarte divers, care a început cu mari mişcări de protest şi organizare civică, de regulă informală şi orizontală şi care a continuat apoi în concretizări politice.

Există însă şi un antisistem bun şi unul rău. Primăvara arabă, de exemplu, a eşuat într-o ascensiune fără precedent a mişcărilor salafiste şi jihadiste, culminând cu crearea Califatului ISIS şi cu valul de atentate din diferite părţi ale lumii din ultimii câţiva ani. În Regatul Unit, antisistemul a fost contabilizat de eurosceptici şi a condus la votul pentru Brexit, iar în Statele Unite, deşi primele acţiuni de protest au fost cele ale mişcării eminamente de stânga Occupy, votul antisistem l-a impus ca preşedinte pe un plutocrat demagog şi cu vederi ultraconservatoare de dreapta. Antisistemul rău se poate însă manifesta şi pe latura cealaltă: a se vedea cazul Syriza, care încearcă cumva să însăileze ceva coerent din ideologiile utopice şi deja dovedite falimentare ale extremei stângi şi care, după un referendum absolut inutil, devenit o bătaie de joc la adresa electoratului, a cedat pe toate planurile, făcând proba faptului că de fapt, ca de atâtea ori în istorie, pentru marxiştii fie şi neo socoteala de acasă nu are niciodată vreo tangenţă cu cea din târg. Mai mult, antisistemul rău poate fi inclusiv cel al unei puteri nucleare, Rusia, care încearcă prin toate mijloacele să răstoarne ordinea globală şi să se reafirme ca imperiu pe socoteala vecinilor.

Deci care ar fi antisistemul bun? În mod cert, cel care pretinde mai multă democraţie, dar care nu ţine să reinventeze mersul pe jos şi apa caldă. Cel care cere ca cetăţenii să fie consultaţi mai des şi nu doar chemaţi la vot odată la câţiva ani, pentru a alege dintre nişte politicieni veşnic aceiaşi şi deja izolaţi într-un turn de fildeş al propriilor interese. Cel care cere transparenţă în actul de legiferare şi în cel de guvernare. Cel care pretinde ca "business as usual" să nu mai însemne că investitorul e un fel de dumnezeu şi că totul trebuie pus sub semnul consumului şi al profitului imediat, că e nevoie ca risipa de resurse să limitată, iar dezvoltarea societăţii să urmeze modele de durabilitate (care, desigur, nu exclud nici profitul şi nici consumul). Paradoxal, oricât de tentante sunt în perioade de contestare a sistemului existent ideile extreme sau năstruşnice, adevărul lui Buddha despre calea de mijloc rămâne de nezdruncinat. 

Asemenea celor petrecute şi în alte ţări, anul trecut, în principiu, şi în România s-a facut pasul evolutiv de la antisistemul manifestat prin protestul stradal la coagularea politică. Tentative anterioare sau paralele au mai fost, dar, iarăşi zic în principiu, pasul s-a făcut prin constituirea Uniunii Salvaţi România (USR), iniţial Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB). De unde însă rezerva, de ce condiţionez cu acest "în principiu", mai ales că ştiu câte ceva şi din interior? Păi, tocmai de aceea. De la alegeri încoace s-a tot reproşat, oarecum corect, doar că nu acesta ar trebui să fie reproşul, că USR este un ghiveci de oameni extrem de diverşi ca traseu social şi politic şi că nu şi-a asumat o ideologie. Nu, acesta este un lucru bun, pur şi simplu pentru că zona antisistem din România este încă destul de firavă, iar a se diviza de acum pe clivaje de tip stânga-dreapta, corporatişti-activişti civici etc. ar prăbuşi-o înainte de a decola. Sper, sincer, ca acel conflict ideologic intern menţionat de recent exclusul Sergiu Moroianu să se oprească, deocamdată şi pentru încă o bună bucată de timp, în punctul în care se află

Nu, adevărata problemă a USR este ezitarea în a-şi asuma statutul de partid antisistem, semnalele contradictorii pe care le-a dat şi care au costat voturi, cum explicam într-un alt text de pe prezentul blog (http://marturiilehierofantului.blogspot.ro/2016/12/reflectii-post-electorale.html). Astfel, la alegerile locale, unde USB şi-a asumat acest rol şi s-a opus deschis ambelor tabere politice tradiţionale, scorul a fost unul excepţional pentru un partid cu o existenţă de câteva luni. La alegerile parlamentare însă, unde a primat sugestia unei alianţe de facto cu PNL pentru susţinerea unui guvern Dacian Cioloş II, eventual cu participarea la guvernare prin câţiva miniştri şi secretari de stat, recrutaţi desigur dintre tehnocraţii din guvern care s-au înscris şi au candidat din partea USR, scorul obţinut a fost sub aşteptări, sub ceea ce indicau sondajele. Semn că o mare parte din electoratul potenţial al USR, care este sătul deopotrivă de PSD şi de facţiunea PNL+PDL, a respins compromisul şi nu s-a mai prezentat la vot.

Ieri seară, o auzeam pe Clotilde Armand, la o emisiune TV, asumând din nou statutul de partid antisistem pentru USR, susţinând că oricum liderii partidului ştiau că nu vor câştiga alegerile (dar atunci ar fi trebuit să nu mai intre în toată acea discuţie despre guvernare şi să atace şi PNL-ul cum au atacat PSD-ul) şi că USR joacă rolul de watch dog. Ei, cu asta nu mai sunt de acord, în orice democraţie serioasă "câinele de pază" este societatea civilă (eventual şi presa, acolo unde nu s-a lăsat pe deplin cumpărată de diferite interese), nicidecum opoziţia parlamentară, a cărei funcţie este să lupte pentru putere în ideea de a realiza politicile pe care le propune electoratului.

Întrucât va urma în curând un congres al USR, iar înainte de asta se va ţine un teambuilding, sper ca rândurile de mai sus să-i pună pe gânduri pe colegii mei. Nu este nevoie acum de clarificarea ideologică pe care o tot pretinde, eu zic interesat, presa, dar este nevoie de clarificarea poziţiei faţă de sistem, inclusiv dacă se va continua pe ideea de apropiere de persoana lui Dacian Cioloş şi de ONG-ul anunţat de acesta; Dacian Cioloş însuşi are nevoie să îşi clarifice propria raportare cu politica electorală. E drept că pentru un fost comisar european şi fost prim ministru este mai greu să se definească drept antisistem, dar nu imposibil dacă mergem pe acel antisistem ponderat de care aminteam mai sus.