Despre revizuirea potenţială a unor procese pierdute pe legea adunărilor publice

Este deja o chestiune de oarecare notorietate preocuparea pe care o am pentru Legea adunărilor publice, în prezent Legea nr. 60/1991. Şi a fost normal să dezvolt această preocupare dacă din 2012 încoace am tot acordat asistenţă juridică pro bono colegilor de proteste care au primit diferite amenzi şi avertismente în baza acestei legi, pe o regulă simplă: cum încep protestele să scadă în participare, cum încep să curgă procesele verbale şi sancţiunile contravenţionale. E drept că, de când s-a tot lăudat Alina Mungiu Pippidi pe la televiziuni despre cum a acordat România Curată asistenţă juridică gratuită în aceste cazuri, aştept nişte onorarii de la respectiva doamnă şi ONG-ul său, dar asta e o cu totul altă discuţie.

Mai mult, în anul 2016 mi-am dus această preocupare până la a elabora alături de activistul Alexandru Alexe şi de avocaţii Alina Turcu şi Adrian Rista un proiect de lege inspirat de legea echivalentă din Republica Moldova, mult mai democratică şi mai modernă decât Legea nr. 60/1991 cu care operăm în România, care a fost introdusă la Senat de deputatul Remus Cernea. Proiectul a apucat să primească avizul pozitiv cu observaţii al Consiliului Legislativ, apoi au avut loc alegerile parlamentare de la 11 decembrie, iar Remus Cernea nu a mai câştgat un nou mandat de deputat. Drept urmare, propunerea legislativă respectivă s-a clasat.

După alegeri, mai întâi Alexandru Alexe a început să insiste pe lângă parlamentari ai USR să promoveze din nou propunerea de lege a adunărilor publice, apel la care au răspuns pozitiv senatorii Florina Presadă şi Mihai Goţiu. Apoi, s-a implicat în acest demers şi Cristian Mihai Dide, unul din cei mai interesanţi activişti din valul 2017, care a reuşit să-l aducă la bord şi pe deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel, fost candidat la primăria Craiovei în alegerile locale parţiale de la 11 iunie.

Până însă când proiectul Legea adunărilor 2.0 va fi relansat, trebuie să ne descurcăm cu Legea nr. 60/1991 a adunărilor publice republicată. Despre meandrele acesteia şi eterna dezbatere din jurul articolului 3, cel care fixează excepţiile de la regula declarării prealabile a adunărilor publice, existent în forma actuală din anul 2003, am mai scris: http://marturiilehierofantului.blogspot.ro/2015/06/misterele-legii-adunarilor-de-protest.html. O perspectivă nouă asupra acestei legi aruncă însă răspunsul din imagine la interpelarea deputatului Prisnel, semnat de însuşi Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu atât mai suprinzător cu cât exprimă opinii în evidentă discordanţă cu cele ale subordonaţilor săi din Jandarmeria Română.

Astfel, putem citi în răspunsul semnat de doamna ministru că: "În considerarea dispoziţiilor art. 10 coroborate cu cele ale art. 11 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, precizăm faptul că, în cazul în care organizatorul adunării publice face dovada înregistrării declaraţiei scrise în termenul stabilit de cadrul normativ în vigoare, acesta poate organiza adunarea în cauză, cu respectarea art. 2 din acelaşi act normativ, chiar dacă nu a primit un răspuns scris de la primar." De fapt, în practică, în mod sistematic, lucrătorii Jandarmeriei Române au considerat adunarea publică declarată, dar asupra căreia nu s-au pronunţat comisia de avizare prevăzută de lege şi primarul, ca adunare publică nedeclarată şi au întocmit procese verbale pentru contravenţiile prevăzute de lit. a, c, d şi altele de la art. 26 din sus-numita lege. Iar în perioade mai vechi (2011-2013) s-a procedat chiar şi la ridicarea protestatarilor cu dubele şi conducerea lor administrativă la secţii de poliţie. Este un abuz care s-a tot repetat, de la manifestarea din 10 decembrie 2011, la care m-am mai referit în alte texte de pe blog, până în anul 2017 în care ne aflăm.

Cu relevanţă pentru veşnica dispută care apare în faţa instanţelor de judecată însărcinate cu soluţionarea plângerilor contravenţionale întemeiate pe art. 3 din Legea nr. 60/1991, reamintesc cel cu excepţiile de la obligaţia notificării, Ministerul Afacerilor Interne îl informează oficial pe deputatul Prisnel că: "Totodată menţionăm faptul că adunările publice pot fi desfăşurate vis-a-vis de o instituţie publică atâta timp cât nu intră sub incidenţa art. 5 din Legea nr. 60/1991, care stabileşte locurile în care sunt interzise organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice." Îi rog în această secundă pe toţi comandanţii Jandarmeriei Române şi pe toţi dialogatorii foşti negociatori să citească această frază. Şi să nu mai încerce să subordoneze Legea 60/1991 altor legi, astfel încât să afirme că art. 3 este inaplicabil şi pe trotuare şi pe carosabil, deoarece acestea sunt definite legal drept căi de comunicaţie publică.

În fine, pentru ca să nu uităm totuşi din ce guvern face parte doamna ministru şi cât de competentă e actuala putere, există în răspunsul la interpelarea deputatului Prisnel şi o perlă: "În ceea ce priveşte modul în care Jandarmeria Română delimitează spaţiile din exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de drept public sau privat, precizăm faptul că, în funcţie de (...) condiţiile care permit desfăşurarea adunărilor publice potrivit art. 3 din Legea nr. 60/1991, detaliile organizatorice pentru buna desfăşurare a activităţilor, şi delimitarea locului de desfăşurare sunt stabilite de comun acord în cadrul Comisiei de Avizare a Adunărilor Publice organizate la nivelul primăriilor." Cum spuneam şi mai devreme, art. 3 fixează excepţiile de la regula declarării prealabile a adunărilor publice. Faptul că nu se mai declară înainte înseamnă că adunarea respectivă nu mai este discutată în comisia de avizare. Confuzia Ministerului Afacerilor Interne cu privire la acest subiect arată însă încă o dată cum la 14 ani de la introducerea în lege a acestui text ca parte a modificărilor legislative care să facă din România un stat de drept şi o democraţie compatibilă cu Uniunea Europeană, autorităţile române încă încearcă să se comporte ca şi cum el nu ar exista.

În acest moment, sunt din nou în curs procese având ca obiect plângeri contravenţionale împotriva unor sancţiuni aplicate pe baza unor interpretări ale Legii 60/1991 contrare interpretărilor oficiale ale Ministerului de Interne comunicate deputatului Prisnel. Iar răspunsul din imagine ar trebui folosit în instanţă.

Alte multe procese similare au avut loc cu privire la evenimente din anii 2011-2016. Multe au fost câştigate de petenţi, dar altele au fost pierdute. Pentru acestea din urmă, poate ar trebui luată în calcul în acest moment introducerea căii de atac extraordinare a revizuirii, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: "după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;". Sigur, e de discutat dacă răspunsul oficial din partea autorităţii ierarhic superioare celei care a întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi care a stat în proces la o interpelare a unui deputat constituie înscris reţinut de partea potrivnică, dar merită încercat.

În rest, am constatat cu regret că, în afară de implicarea lăudabilă a deputatului şi senatorilor pe care i-am menţionat mai sus, grupurile parlamentare ale USR au decis să nu includă Legea adunărilor publice pe ordinea lor de priorităţi. Asta deşi USR susţine, nu total nejustificat, că se trage din manifestările "toamnei româneşti" din 2013 şi că susţine cauza protestatarilor #Rezist, deşi, fără #Colectiv, acest partid nu ar fi existat în Parlament.