joi, 16 februarie 2017

Protecţia copilului, pretext de represiune

Aşadar, art. 27 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului republicată spune: „Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.” Adică, de exemplu, cum se poate vedea în imagine, când părinţii membri de partid îşi aduc copiii ori asistenţii sociali dependenţi de partid aduc copiii aflaţi în grija lor spre a fi pozaţi alături de candidatul partidului, astfel încât acesta să câştige voturile necesare (re)confirmării în demnitatea locală, judeţeană sau centrală. Conform art. 142 alin. (1) lit. j şi alin. (2) lit. d amenda pentru această contravenţie este între 5.000 şi 10.000 de lei.

Pe de altă parte, art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege dispune: „Copilul are dreptul la libertate de exprimare.” Iar art. 31 precizează că: „(1) Copilul are dreptul la libera asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege. (2) Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute la alin. (1). ” Pe scurt, copiii au acelaşi drept ca şi părinţii lor să ia parte la întrunirile publice din Piaţa Victoriei şi din alte locuri din ţară, aşa cum l-au avut şi la alte adunări de protest din ultimii cinci-şase ani. Dar, desigur, aceste prevederi generoase nu sunt şi ele protejate de art. 142, încălcarea lor nu reprezintă contravenţie.

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului republicată nu este însă foarte des invocată de autorităţi, aşa cum s-a întâmplat zilele acestea. Probabil deoarece conţine şi Capitolul VI - Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă, cu următoarele secţiuni: Secţiunea 1 - Protecţia copilului împotriva exploatării economice, Secţiunea 2 - Protecţia copilului împotriva consumului de droguri, Secţiunea 3 - Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei, Secţiunea 4 - Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, Secţiunea 5 - Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare şi Secţiunea 6 - Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare. Ori statul nostru drag, acum atât de îngrijorat de „riscurile” la care ar fi supuşi copiii ce iau parte la demonstraţii alături de părinţii lor, nu se poate lăuda că a făcut cu adevărat ceea ce trebuia să facă apropo de problemele reale şi endemice menţionate în respectivul capitol din lege.

În realitate, dacă adăugăm la povestea asta cu aşa-zisele plângeri adresate unităţilor din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii, controalele poliţiei locale la cei care au permis din apartamentele lor efectuarea de proiecţii laser în Piaţa Victoriei, deschiderea de dosare penale celor care au ridicat drone, încercarea de evacuare a antreprenorilor care şi-au mutat biroul în perimetrul de protest, este clar că am intrat în a doua etapă, cea represivă, a butadei lui Mahatma Gandhi: „Mai întâi vor râde de tine, apoi vor lupta împotriva ta şi apoi vei învinge.” I-aş atrage însă atenţia domnului preşedinte Liviu Dragnea că dacă nu-şi potoleşte zbirii de genul foştilor adepţi ai defunctului Corneliu Vadim Tudor, doamna Lia Olguţa Vasilescu şi domnul Codrin Ştefănescu, se va ajunge pentru prima dată în România după alegerile din decembrie 1933 la alegeri anticipate.

De data asta voi sări peste rezumatul protestelor de la data precedentului articol de pe blog până la acesta. O să-l reiau data viitoare. Vreau însă să fac un apel ca toţi cei care cunosc evenimente concrete, cu dată, oră şi loc, la care au fost expuşi copii în scop electoral să facă plângere la direcţiile de asistenţă socială conform art. 27 alin. (4) coroborat cu art. 142 alin. (1) lit. j şi alin. (2) lit. d din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului republicată împotriva partidelor politice, a candidaţilor şi a autorităţilor culpabile. Eu însumi am luat-o în cătare pe doamna ministru Lia Olguţa Vasilescu, drept pentru care rog să mi se comunice astfel de elemente faptice.

#rezist

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu