La miezul nopţii s-a încheiat primul referendum electronic intern din Uniunea Salvaţi România, consultare a tuturor membrilor care a avut loc între 7 şi 13 august 2017, din iniţiativa Filialei USR Suceava, care a strâns mai mult de cele două sute de semnături necesare, după ce posibilitatea fusese introdusă prin Statutul adoptat la Congresul de la Cluj Napoca din mai. Iar asta în sine este o premieră în istoria politicii româneşti. Astfel de elemente de democraţie participativă ar putea face diferenţa dintre partidele vechi, îmbătrânite în relele post-comunismului, şi partidele noi, care să ducă România în secolul XXI.
De asemenea, încă o dată, avem de-a face cu o răsturnare de situaţie. După ce, aşa cum am scris în trecut, la 31 mai, în condiţii nu tocmai statutare, Biroul Naţional (BN) a hotărât cu o majoritate de un vot că USR se va poziţiona ca partid împotriva modificării articolului 48 din Constituţia României din iniţiativa Coaliţiei Pentru Familie (CPF), iar preşedintele recent reales Nicuşor Dan a demisionat din funcţie şi din partid, iar la 17 iunie a urmat un Comitet Politic Naţional care a invalidat decizia BN, acum referendumul intern face la loc comanda. Potrivit referendumului intern, aproximativ 53% dintre USR-işti au decis că USR trebuie să se poziţioneze şi au respins punctul de vedere al lui Nicuşor Dan (că partidul nu trebuie să se poziţioneze în niciun fel, iar chestiunea să rămână la latitudinea conştiinţei fiecăruia). Iar o majoritate care se suprapune parţial pe aceşti 53% a hotărât la o a doua întrebare că poziţionarea USR trebuie să fie împotriva modificării Constituţiei.
Fără a avea pretenţiile de olimpic la matematică ale lui Nicuşor Dan sau pe cele de statistician ale lui Ion Voinea, membrul BN care a coordonat tehnic întreaga operaţiune, am comparat şi eu cifrele şi concluzia mea ar fi că tema rămâne una divizivă şi că USR rămâne un partid foarte divers. Astfel, aşa cum s-a anunţat şi oficial, dintre cei 1.829 de membri USR care există în baza de date a partidului, au votat 1.453, aşadar 79,44%. Asta înseamnă că 20,56%, majoritatea lor cel puţin, sunt membri care au devenit inactivi (altfel nu se poate explica cum nu au găsit câteva minute în care să voteze în decursul unei săptămâni, prin câteva click-uri de pe smartphone-ul, laptopul sau desktopul propriu). Iar abţinerea acestor membri are diferite cauze, dar am o puternică senzaţie în glandă că cele mai multe căderi în lehamite le-a provocat agresivitatea campaniei interne ce a precedat referendumul, toată telenovela gesturilor melodramatice şi a vituperărilor reciproce, inclusiv monopolizarea întregii dezbateri interne din ultimele luni de un singur subiect, care în spaţiul public nu este foarte actual în acest moment.
Aşadar, procentele de care spuneam mai devreme, 53% versus 47% (rotunjit), îi priveşte pe acei USR-işti care au răspuns la prima întrebare a referendumului intern: dacă USR trebuie să se poziţioneze sau nu faţă de modificarea art. 48 din Constituţie şi faţă de CPF. Aici cifrele sunt următoarele: 766 au votat pentru poziţionare (punctul de vedere al USR Liberal, platforma care îi alătură pe "tehnocraţi" şi pe progresiştii de dreapta sau de stânga, în jurul lui Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Tudor Benga etc.), iar 682 s-au pronunţat împotriva poziţionării (adică punctul de vedere al lui Nicuşor Dan şi al apropiaţilor acestuia, cei care au iniţiat scrisoarea USR Moderat). Avem astfel un total de 1.448 de voturi, prin urmare 5 membri USR şi-au anulat voturile sau s-au încurcat în soft şi nu au mai contat la scorul final. Lucrurile devin însă şi mai interesante dacă ne uităm şi pe cifrele de la a doua întrebare: dacă, în cazul poziţionării, USR ar trebui să se pronunţe impotriva sau pentru modificarea art. 48 din Constituţie şi a CPF. Aici avem 864 care cred că USR trebuie să se opună CPF şi iniţiativei acesteia şi 184 care consideră că USR ar trebui să susţină iniţiativa de modificare a Constituţiei. În total, aşadar, 1048 de membri USR, ceea ce înseamnă că 400 din cei care au răspuns la prima întrebare au ales să se abţină la a doua întrebare.
Aşadar USR se va poziţiona şi se va poziţiona pe un curs de coliziune cu CPF. Unii au susţinut în timpul campaniei pentru referendumul intern că asta înseamnă doar că USR se va poziţiona declarativ, dar că toţi membrii USR, inclusiv parlamentarii, vor avea dreptul în continuare să procedeze conform conştiinţei proprii. Aşa cum am spus-o şi în dezbaterea internă, asta e o idee de noaptea minţii. Dacă un partid se poziţionează, dar până şi unii din proprii săi aleşi continuă să susţină contrariul, poziţionarea acelui partid nu mai face doi bani. Practic, aici era o mică şmecherie, pentru că votul din Camera Deputaţilor, unde au existat dintre parlamentarii USR câteva voturi pentru modificarea Constituţiei şi câteva abţineri, era deja depăşit, iar la Senat exista un angajament al întregului grup USR de a vota împotriva modificării Constituţiei. Deci era uşor să susţii că se respectă votul de conştiinţă, când ştiai că acesta concordă cu poziţionarea partidului.
Ce ne facem însă că, tot din iniţiativa unor parlamentari USR, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională o modificare a Regulamentului Senatului care a inversat ordinea Camerelor sesizate în cazul legilor constituţionale. Astfel, este posibil ca întreaga procedură să trebuie să fie refăcută, cu Senatul ca primă Cameră sesizată (unii speră chiar cu strângerea din nou a semnăturilor de către CPF, dar după părerea mea invalidarea a 3 milioane de semnături nu din vina cetăţenilor, ci pentru că Senatul a făcut o încurcătură tehnică, ar fi un dezastru democratic). În această situaţie, BN al USR chiar va trebui să gestioneze situaţia în care, deşi partidul s-a poziţionat oficial, o parte din aleşii săi din noua Cameră a doua sesizată vor acţiona diferit de această poziţionare.
Apoi, rămân în urma campaniei interne mari fisuri între membri. După ce pentru alegerea BN la congresul din mai s-au formulat mai multe manifeste, avem acum în partid două platforme oarecum ideologice: USR Liberal şi USR Popular. De USR Liberal am zis mai devreme. Adaug doar că este un fel de monstruoasă coaliţie care alătură de la libertarieni sadea la neomarxişti în toată puterea cuvântului. I-a unit dorinţa de a ridica steagul împotriva CPF sau dezacordul faţă de punctele de vedere şi acţiunile lui Nicuşor Dan, suspiciunea faţă de Matei Păun, simpatia faţă de Dacian Cioloş şi de Vlad Voiculescu etc. Dar, mai departe, rămâne de văzut. Vor pune oare neomarxiştii umărul la construirea unui partid liberal, un fel de PNL versiunea beta, aşa cum a declarat deja că doreşte Cristian Ghinea? Se vor împăca libertarienii cu adeziunea în 2019 a USR la Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE), care este de fapt un partid european de centru? Cert este că, la nivelul grupurilor de comunicare, se menţin demarcaţii ale facţiunilor USR Liberal.
Pe de altă parte, avem, aşa cum spuneam, USR Popular (numit uneori şi Creştin Democrat). Cel mai cunoscut lider din această facţiune ar fi Clotilde Armand. Dar şi aici sunt unii care sunt pro Nicuşor Dan şi alţii care sunt împotriva lui, unii mai apropiaţi de o democraţie creştină modernă, gen CDU/CSU din Germania, alţii care merg mai degrabă spre o linie conservatoare dură gen PIS-ul polonez sau FIDESZ-ul unguresc. Şi, din păcate, mai sunt şi unii care sunt pur şi simplu grobieni şi au tot avut darul de a provoca micii Stalini sufleteşti din tabăra progresistă să facă scandal şi liste negre, să ceară excluderi ş.a.m.d. Plus că cei din USR Popular vor ca în 2019 USR să se alăture Partidului Popular European (PPE), când alegerile europarlamentare, mai ales dacă USR va avea rezultate, vor impune efectuarea acestei opţiuni.
În fine, mai e o masă de membri USR care încă nu s-a alăturat niciunei platforme ideologice. Fiecare din motivele lui; în cazul meu, pentru că, după ce până la criza din 2008-2010 am mâncat neoliberalism pe pâine, criza mi-a arătat limitele ideologiei pe care o susţineam, punctul în care aceasta eşuează. Iar cu marxismul mă lămurisem în primii cincisprezece ani de viaţă. Aşa că eu cred că viitorul nu stă în raportarea mecanicistă la doctrinele politice ale secolelor XIX şi XX, fiecare cu defecte de acum cunoscute, ci în conceperea de noi doctrine, adaptate la timpurile pe care le trăim. Ideologiile trebuie să se adapteze vieţii, nu viaţa ideologiilor. Şi mai cred că, pentru a avea un viitor, USR are nevoie de o doctrină unificatoare, cu caracter de numitor comun al ideilor membrilor săi, nu de platforme divizive. Este motivul pentru care am participat şi susţin iniţiativa USR Viu, pornită de Vlad Alexandrescu şi care ar trebui confirmată de congresul extraordinar din toamnă.
Dacă nu vom avea acest numitor comun, următoarele ciocniri ideologice ne vor face praf din interior, până să ne distrugă PSD, mass media ostilă, aşa-zişii "prieteni" din anumite zone ale societăţii civile şi "influencerii" de meserie. Pentru că, şi aici Nicuşor Dan se înşeală, problema definirii constituţionale a căsătoriei şi familiei nu este singura tema puternic divizivă; astfel, la anul este Centenarul Marii Uniri, urmează centenarul Trianon în 2020. Tema naţională va apărea pe agendă şi este previzibil că mulţi din cei care au cerut poziţionarea faţă de CPF vor pretinde libertatea de conştiinţă, iar mulţi din cei care s-au opus poziţionării faţă de CPF vor dori ca USR să se poziţioneze pe chestiunea naţională, cu aceleaşi argumente de ambele părţi, dar inversate, un fel de imagine în oglindă a conflictului de acum. Şi acesta e doar un exemplu. Doctrina numitor comun ar avea darul de a oferi reperele necesare si de a evita escaladarea din nou a conflictului intern.
Bun, cele de mai sus au sens dacă USR va continua să existe (sau cel puţin să existe în forma de acum). Privită din altă perspectivă, la vârf şi lăsând masa celor 1453 de USR-işti activi deoparte, tot ceea ce s-a întâmplat în USR din februarie şi până acum a fost lupta pentru putere între gruparea lui Nicuşor Dan şi cea a "tehnocraţilor". Cum prima a reuşit să convingă doar 47% din partid, s-ar putea spune că a pierdut cel puţin runda asta. Pe de altă parte, BN-ul dominat de "tehnocraţi" a reînceput tatonările cu Plaftorma România 100 (RO100) a lui Dacian Cioloş, Dragoş Pâslaru, Vlad Voiculescu etc. Deocamdată se vorbeşte de colaborări, dar de aici la transformarea USR în vehicolul partinic parlamentar al RO100 şi la comasarea celor două structuri e doar un pas. Ba chiar s-a aprobat un al doilea referendum intern privind apropierea de RO100 pentru luna octombrie. Iar, pe de altă parte, lupta internă din ultimele şase luni, sincronizată cu şi alimentând atacurile tot mai numeroase şi mai dure din exterior, situează în acest moment USR undeva, să fim realişti, sub pragul electoral de 5%.
În concluzie, poate acum ar fi momentul pentru Nicuşor Dan să-şi reconsidere strategia. Fondatorul USR a anunţat vag că ramâne în politică, după ce a tot repetat de-a lungul verii că în cazul poziţionării în oricare direcţie a USR faţă de modificarea articolului 48 din Constituţie, demisia lui rămâne definitivă. Dar poate ar fi timpul să facă rabat de la legendara lui încăpăţânare şi să nu comită şi a patra eroare majoră de când a trecut din politica civică în cea electorală. Prima a fost când, în 2016, a dat atitudinea dură antisistem a USB pe una mai moale, doar anti-PSD şi dispusă la o colaborare cu PNL sub flamura unui eventual al doilea guvern Cioloş, context în care s-a îndepărtat de o parte din oamenii din societatea civilă cu care avusese acţiuni comune în trecut, percepuţi de unii din colaboratorii săi ca fiind cam prea "revoluţionari", şi i-a invitat în USR pe "tehnocraţii" care, cu toate calităţile lor profesionale, reprezentau oameni cu cariere construite cu sprijinul sistemului şi mai degrabă dispuşi să facă politică în termenii acestuia. A doua greşeală a fost în februarie 2017, când în locul unei negocieri oneste cu Dacian Cioloş- dacă USR tot clamase asocierea cu el înainte de alegerile de la 11 decembrie-, care ar fi dus sau nu la un rezultat, Nicuşor Dan, după cum a mărturisit chiar el, a tras destul de direct şi de rapid o concluzie negativă. A treia greşeală a fost însăşi demisia din 31 mai, când avea la dispoziţie mijloace statutare de a pune în discuţie decizia de poziţionare a BN (putea să convoace el, ca preşedinte al partidului, Comitetul Politic Naţional sau referendumul intern) şi ar fi rămas parte a procesului decizional de la vârful USR, cu posibilitatea conducerii altfel a campaniei pentru referendumul intern (şi foarte probabil cu un rezultat invers celui de acum). Procedând cum a procedat, Nicuşor Dan a dat apă la moară celor, deloc puţini, care l-au acuzat de şantaj emoţional asupra membrilor USR.
Ei bine, persistenţa în demisie ar fi acea a patra eroare majoră, chiar fatală, iar cariera lui politică s-ar încheia înainte de a începe. Deşi USR are şanse mari să se destrame sau să plonjeze şi mai mult sub pragul electoral fără fondatorul său, istoria arată că liderii politici, chiar adulaţi de electorat la un moment dat, în momentul în care-şi părăsesc partidele, ajung ca nici ei, nici noile lor formaţiuni politice să nu mai conteze cine ştie ce. Pot depune mărturie în această privinţă Petre Roman, Radu Câmpeanu, Theodor Stolojan, Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu etc. Singura, dar singura excepţie notabilă a fost Ion Iliescu şi FDSN-ul din 1992 (ori USR de acum nu e FSN din 1989-1992). Dacă Nicuşor Dan revine în USR, chiar dacă este foarte probabil, după tot vodevilul, să nu recâştige preşedinţia USR la congresul extraordinar, ar putea să-i adune în jurul său pentru început pe cei 47% dintre membrii care i-au susţinut la referendumul intern punctul de vedere, iar la congresul ordinar din 2019 să revină formal pe o poziţie fruntaşă în partid. În schimb, este iluzoriu să creadă că toţi cei 47% l-ar urma într-o nouă formaţiune politică, plecată iar de la zero, neparlamentară sau cu unii din parlamentarii USR. Foarte mulţi dintre cei care au votat nepoziţionarea, unii tocmai în ideea întoarcerii lui Nicuşor Dan, în loc de a veni într-un nou partid probabil s-ar scârbi de tot şi ar renunţa la politică, iar eventualii parlamentari ar fi priviţi de electoratul USR, care e de o anumită factură, drept traseişti demni de dispreţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu